Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dinamo a redevenit "furia roşie": "E timpul pentru trofee!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, luni 15 august 2011 ·

Roş-albii speră la titlu după cel mai bun start de sezon din 1999 pînă în prezent: trei victorii din tot atîtea meciuri, opt goluri marcate şi nici unul primit.

Liviu Ciobotariu a regenerat echipa ce în sezonul trecut nu reuşea să termine aproape nici un meci fără să încaseze măcar un gol. Apărarea, care anul precedent a fost cea mai slabă din istoria clubului!, a renăscut, iar Dinamo a început în trombă sezonul.

După 12 ani

Trei victorii, opt reuşite şi nici un gol primit. O linie perfectă de clasament cu care "cîinii" nu s-au mai întîlnit din sezonul 1999 - 2000, atunci cînd pe banca tehnică se afla Cornel Dinu. Acum 12 ani, după trei etape, elevii Procurorului aveau tot maximum de puncte şi 13 goluri marcate, fără ca apărarea să fie înfrîntă, iar la finalul sezonului trupa lui Mister ieşea campioană cu 84 de puncte, la 12 lungimi de principala urmăritoare, Rapid.

Un început fără greşeală a reuşit şi Mircea Rednic în campionatul 2006 - 2007, numai că roş-albii încasaseră un gol după trei etape. Dinamo a izbutit atunci 13 victorii consecutive, iar în vara lui 2007 a luat titlul, ultimul trofeu din Ştefan cel Mare.

"Să rămînem lucizi!"

"Sînt foarte bucuros că ne menţinem pe primul loc şi trebuie să felicit băieţii pentru felul cum s-au dăruit şi pentru atitudinea din teren! Nu mai bătuserăm Mediaşul de vreo zece ani, Pandurii de doi ani, vrem să aducem şi un trofeu în Ştefan cel Mare. Trebuie să rămînem cu picioarele pe pămînt, să muncim şi să fim la fel de serioşi", a spus Ciobotariu. "Normal că vrem să ieşim campioni, d-asta ne-am apucat de fotbal, dar mai avem foarte mult de muncă. Important e că am început cu dreptul", a declarat şi Marius Niculae.

6 goluri a primit Dinamo sezonul trecut după trei etape, marcînd de nouă ori. "Cîinii" erau lideri atunci, cu 7 puncte

"Toţi băieţii au evoluat bine,

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Atac sinistru”. Un tânăr de 20 de ani, găsit crucificat pe un gard, cu cuie bătute în mâini, într-o parcare din Irlanda de Nord

HotNews acum 21 minute
Un bărbat a fost transportat la spital în urma unei agresiuni grave într-o parcare din localitatea nord-irlandeză Bushmills, în primele ore ale dimineţii de duminică. Tânărul în vârstă de 20 de ani a fost găsit ţintuit de un gard, cu un cui în fieca

Doi turiști australieni și unul american, găsiți cu câte un glonț în cap, pe fundul unui puț din Mexic

Ziare.com acum 53 minute
Autorităţile mexicane au confirmat, duminică, faptul că americanul şi cei doi turişti australieni care au dispărut săptămâna trecută în nordul Mexicului sunt morţi, după ce trupurile lor au fost identificate de părinţi, relatează Reuters. Trupurile

RĂZBOI Israel-Hamas, ziua 213: Atac puternic asupra Kerem Shalom/ Netanyahu: „Nicio presiune nu va împiedica Israelul să se apere”

Gandul acum 26 minute
Trei soldaţi israelieni au fost ucişi şi 12 răniţi de rachete lansate de aripa armată a Hamas în jurul Kerem Shalom, principalul punct de trecere a frontierei pentru ajutorul umanitar din Israel spre Fâşia Gaza. Printre răniţi, „trei soldaţi sunt în

LIVE Război în Ucraina - ziua 803: Atac rusesc cu drone în Ucraina / Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj în toată Europa

HotNews acum 52 minute
​Ucrainienii au sărbătorit al treilea Paşte sub focuri de armă, în timp ce trupele ruseşti sunt tot mai aproape de a ameninţa unele dintre oraşele cheie din estul țării. O femeie a murit şi alte 17 persoane au fost rănite în urma atacurilor ruşilor

Formula 1: Surpriză mare la Miami - Lando Norris a obținut prima sa victorie

HotNews acum 22 minute
​Lando Norris a prima sa victorie în „Marele Circ”, pilotul britanic al echipei McLaren impunându-se în Marele Premiu de la Miami, a șasea etapă a Campionatului Mondial de Formula 1. Lando NorrisFoto: James Gasperotti / AP / Profimedia Lando Norris,

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 9 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 10 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

A murit Bernard Hill. Actorul din Titanic și Stăpânul Inelelor avea 79 de ani VIDEO

Adevarul acum 13 ore
Actorul Bernard Hill, cunoscut în special pentru rolurile din Titanic și Stăpânul Inelelor a murit la vârsta de 79 de ani. El a jucat în rolul Căpitanului Edward Smith, în filmul câștigător al Oscarului din 1997 și pe Regele Théoden, din Stăpânul In

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 12 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Vremea

București
acum

15°
lun.

13°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

13°
lun.

11°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

13°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

14°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°