Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Răzvan Murgeanu: PDL respinge acuzaţiile PNL privind absorbţia fondurilor europene

Publicat in Romania Libera, duminică 3 aprilie 2011 ·

PDL respinge acuzaţiile PNL privitoare la absorbţia fondurilor europene şi precizează că acordarea finanţării pe proiectele regionale în cadrul Programului Operaţional Regional nu ţine cont de culoarea politică a primăriilor sau consiliilor judeţene, a declarat duminică Răzvan Murgeanu, lider PDL Bucureşti şi secretar de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, informează Agerpres.

''Trebuie să dau un răspuns la conferinţa pe care PNL a susţinut-o cu privire la fondurile europene. Nu pot să las o minciună care este spusă de prea multe ori să devină adevăr. Programul Operaţional Regional (POR) manageriază 4,3 miliarde de euro prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Din 2009, de când am venit aici, lucrurile au luat o cu totul altă turnură. Între 2007 şi finele lui 2008 se semnaseră patru contracte în valoare de 42 milioane de euro. Acum avem 1.210 contracte în valoare de 3,32 miliarde de euro. Cât despre chestiuni legate de câţi bani s-ar fi dus la primării sau consilii judeţene portocalii în detrimentul altor partide, lucrurile nu au nicio legătură cu adevărul", a declarat Răzvan Murgeanu.

El a susţinut că la MDRT nu s-a pus niciodată problema realizării unei situaţii a contractelor pe criterii de culoare politică.

"Nu ne-am gândit niciodată să facem o situaţie pe cum s-au luat banii ăştia. În această dimineaţă, după ce am ascultat declaraţia respectivă, am făcut o situaţie pe o Axă care a fost închisă cel mai devreme, Axa II - Axa drumurilor judeţene. Şi, împărţind cumva pe culori politice, situaţia stă aşa: PDL beneficiază de 491 de milioane de euro, PNL - 155 de milioane de euro, PSD de 538 de milioane de euro şi UDMR de 81 de milioane de euro. (...) Pe Axa II alocaţia totală era de 848 de milioane de euro, dar noi aveam contracte de peste 2,2 miliarde de euro pe care să putem să le derulăm. (...) Era p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Șeful Armatei, avertisment privind riscul escaladării conflictului din Ucraina / Iohannis: „Românii nu trebuie să se teamă” - VIDEO

HotNews acum 27 minute
Șeful Armatei Române, Gheorghiță Vlad, a avertizat, miercuri, că există riscul „escaladării conflictelor, inclusiv a celor de natură militară”, iar România trebuie să accelereze înzestrarea forțelor de apărare. Întrebat despre un astfel de scenariu

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Constanţa: Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare

News.ro acum 26 minute
Un bărbat de 57 de ani a fost reţinut de poliţiştii din Constanţa, pentru 24 de ore, după ce a încercat să violeze o femeie, iar apoi i-a furat un telefon mobil şi două carduri bancare.

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

„Pur şi simplu nu am avut altă opţiune”. Trei urși care au intrat în Miercurea Ciuc au fost împușcați azi-noapte

HotNews acum 4 ore
Trei urşi care au intrat timp de mai multe zile în intravilanul municipiului Miercurea Ciuc au fost împuşcaţi, în noaptea de marţi spre miercuri, de către autorităţi. Viceprimarul municipiului, Bors Bela a declarat pentru Agerpres că echipajele de i

Generalul Gheorghiţă Vlad: Prognoza pe care o facem realităţii de mâine include unele scenarii care indică probabilitatea escaladării conflictelor, inclusiv de natură militară / Mizăm pe efectul de descurajare generat de o capacitate defensivă credibilă

News.ro acum 2 ore
Şeful Statului Major al Apărării, general Gheorghiţă Vlad, a declarat miercuri că unele prognoze şi scenarii indică porbabilitatea escaladării conflictelor, incluisiv a celor de natură militară, motiv pentru care, pentru diminuarea acestei probabili

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°