Şcoala Gimnazială „Alexandru cel Bun“ derulează astăzi, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Iaşi şi Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“, Filiala „Mihail Sadoveanu“ Iaşi, prima ediţie a concursului judeţean „Lectura – cuvânt şi imagine“.
Activitatea, la care şi-au anunţat participarea 500 de elevi de vârstă şcolară mică, de la unităţile didactice ieşene, este programată să înceapă la ora 9.30. Competiţia are scopul de a dezvolta competenţele de lectură şi de a stimula capacitatea creativă a elevilor din învăţământul primar. Activitatea se derulează pe două secţiuni: o probă scrisă, intitulată „Lectura – cuvânt“ şi o probă artistico-plastică „Lectura – imagine“.
„Prin subiectele propuse la secţiunea «Lectură – cuvânt», vor fi evaluate competenţele de înţelegere a textului literar, de descriere a personajelor, de ordonare a momentelor firului epic, de completare a unor idei desprinse din textele citite, de identificare a sensului unor cuvinte sau expresii, de creare a unui text având ca punct de plecare unul din textele prevăzute în bibliografie. În evaluarea lucrărilor plastice se vor urmări gradul de complexitate şi volumul de muncă al elevului, contribuţia individuală, originalitatea şi imaginaţia pe care acesta le dovedeşte prin lucrarea realizată, crearea unui spaţiu plastic echilibrat şi expresiv“, arată organizatorii concursului.
La finalul acestuia, premiile şi menţiunile vor fi acordate pentru fiecare secţiune în parte, dar şi pentru punctajul cumulat. Lucrările artistico-plastice vor fi expuse în cadrul expoziţiei „Lecturile copilăriei în imagini“, ce va fi organizată la Biblioteca Judeţeană „Gh. Asachi“, Filiala „Mihail Sadoveanu“ Iaşi. Festivitatea de premiere va avea loc în cadrul programului „Să ştii mai multe, să fii mai bun!“ unde cei mai buni elevi vor primi diplome, medalii şi cărţi.
Şcoala Gimnazială „Alexandru cel B