Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Regula locului gol

Publicat in Jurnalul, luni 17 octombrie 2005 ·

Unii iti cer lucruri pe care nu vrei sa le faci si totusi le faci. Desi ar trebui sa fie mai usor sa refuzi, decat sa ceri.

Unii merg atat de departe cu obraznicia, incat iti cer lucruri la care tu nici nu te gandesti ca le-ai putea cere cuiva. Si le faci si pe astea. E principiul vaselor comunicante din fizica aplicat la suflete. In orice suflet e un loc gol care asteapta sa fie umplut. In multi oameni, obraznicia sta sa dea afara tot timpul. Simt locul gol din ceilalti. Il ocupa neinvitati, ca la o chemare numai de ei auzita. Cand ma revolt si le spun obraznicilor ca nu mai vreau sa-i servesc neconditionat, cum s-a intamplat de curand cu un ins, care ma piseaza cu tot felul de servicii publicitare, ma simt vinovat multa vreme. Ca atunci cand jignesti pe cineva. Probabil ca si insul a trait sentimentul ca i s-a incalcat un drept. Cum sa zici de o suta de ori "Da" si, deodata, desi n-a aparut un motiv in plus, ca sa i te impotrivesti, sa spui "Nu"? Omul a vrut explicatii. Faptul ca ma saturasem de vesnica lui cersetorie nu i se parea suficient pentru brusca mea incontrare. A fost chiar dispus sa ma ajute sa depasesc criza: "Nu se poate - zise el - , ai tu altceva in tine si ti-e jena sa-mi spui. Ce naiba, doar suntem prieteni, trebuie sa existe o cauza. Nu te sfii, zi-mi-o, vreau sa te ajut. Si poti fii sigur ca n-o sa-ti port pica, chiar daca mi-ai trantit telefonul. Pentru mine, prietenia e sfanta". Pe loc mi-am amintit anecdota cu soldatii si fasolea. Luni, soldatilor le-a placut fasolea. Marti, soldatilor le-a placut fasolea. Miercuri, joi si vineri, soldatilor le-a placut fasolea, iar sambata, cine sa-i inteleaga pe soldati?!!,nu le-a mai placut fasolea.

Insul despre care vorbesc a tinut-o cu dreptul sau de a primi o alta explicatie, decat aceea ca mi se facuse lehamite de amicitia lui, saptamani de-a randul. Principiul vaselor comunicante isi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ana Bogdan, victorie clară la Roland Garros! S-a calificat în turul al doilea la Paris

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Ana Bogdan (31 de ani, 64 WTA) a trecut de Elsa Jacquemot (21 de ani, 149 WTA) cu 6-1, 6-3, trecând pentru a patra oară ăn carieră de primul tur la Roland Garros.

Radu Mazăre a ieşit din închisoare: „Nu mă mai interesează sub nicio formă viaţa publică”

HotNews acum 10 ore
Radu Mazăre a declarat luni, după ce a ieşit din Penitenciarul Jilava, că nu îl mai interesează viaţa publică „sub nicio formă”, susţine că nu a fost speriat în închisoare, dar pentru el a fost „suficient”. Radu Mazăre la ieșirea din penitenciarFoto

Consilier judeţean din Arad, rănit după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii / Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară

News.ro acum 8 ore
Un consilier judeţean din Arad a fost rănit, luni, pe DN 79 A, după ce un bolovan a căzut de pe versant şi a lovit partea din faţă a maşinii. Autoturismul a intrat în coliziune cu o autoutilitară. ”La data de 27 mai a.c., în jurul orei 18.00, poliţi

Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, va fi din nou tătic!

Ziua Constanta acum 11 ore
Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Radu Mazăre, fostul edil al Constanței, a făcut primele declarații la ieșire din închisoare. Întrebat de ziariști dacă e pregătit să fie tătic de băiat pe

România are un nou șef de Stat Major al Forţelor Aeriene. Cine este general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi

Ziare.com acum 12 ore
În cadrul unei ceremonii la care au participat ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, şi şeful Statului Major al Apărării, Gheorghiţă Vlad, general-maiorul Leonard-Gabriel Baraboi a fost învestit, luni, 27 mai, în funcţia de şef al Statului Maj

Sîrski anunţă că a semnat documente prin care primii instructori militari francezi urmează să sosească ”în curând” în Ucraina. Parisul spune că dosarul e în lucru, fără să confirme trimiterea unor instructori

News.ro acum 5 ore
Primii instructori militari francezi urmează să sosească în Ucraina ”în curând”, pentru a forma militari ucraineni, care se retrag din calea ofensivei ruse în Harkov, anunţă luni comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Sîrski, relatează AFP. ”Salut

Ministerul Finanţelor: Deficitul bugetar a crescut la 3,24% din PIB în primele patru luni ale anului, adică la 57,29 miliarde lei, dublu faţă de perioada similară a anului trecut

News.ro acum 10 ore
Execuţia bugetului general consolidat în primele patru luni ale anului 2024 s-a încheiat cu un deficit de 57,29 miliarde lei, respectiv 3,24% din PIB, faţă de deficitul de 27,35 miliarde lei, respectiv 1,70% din PIB aferent primelor patru luni ale a

Armata polonează, la cumpărături în Statele Unite. Obiectiv: rachete cu rază de acțiune de 1000 km

Ziare.com acum 7 ore
Rachete de croazieră, cu rază de acțiune de 1000 km, acesta este noul obiectiv al Poloniei. Varșovia a anunţat luni, 27 mai, că achiziţionează din Statele Unite astfel de rachete în valoare de 677 de milioane de euro, transmite AFP. Rachetele AGM-15

TAROM deschide cerul copiilor, de 1 iunie: bilete gratuite și acces în cabina de pilotaj

Adevarul acum 12 ore
TAROM organizează pe 1 iunie „Ziua Porților Deschise”. Micuții pot vizita o aeronavă și vor avea acces inclusiv în cabina de pilotaj. Tot atunci, părinții pot cumpăra bilete de avion gratuite pentru copiii cu vârsta de până la 11 ani.

Șofer de autobuz pentru elevi prins băut la volan. A fost amendat și lăsat pieton pentru 90 de zile

Ziare.com acum 11 ore
Şoferul unui autobuz destinat special pentru transportul elevilor a fost prins de poliţişti, luni, 27 mai, în timp ce conducea sub influenţa alcoolului. Testul făcut de oamenii legii a indicat o alcoolemie de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat. B

Vremea

București
acum

15°
mar.

15°/22°
mie.

13°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/29°
Iasi
acum

14°
mar.

12°/22°
mie.

14°/20°
joi

12°/22°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

12°
mar.

12°/18°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

13°
mar.

12°/20°
mie.

11°/20°
joi

12°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

10°
mar.

10°/24°
mie.

12°/24°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°