Chiar daca in Spiegel se vorbeste si de faptul ca Berlinul atita teama de vinzarea industriei germane, motivele de ingrijorare sint date pur si simplu de existenta acestor bani extrem de multi in cautare de plasamente profitabile: o infografica privind rezervele valutare din februarie 2007 ne infatiseaza pe primul loc o China (comunista) cu 1157,4 miliarde de dolari, urmata de Japonia (884,4) si Rusia (305,6). "Nu ne vindem tara". Dar lucrurile par sa se schimbe incet-incet in privinta asta - cel putin la nivel de politica de stat. Pentru ca daca unul ca sussemnatul pune la un moment dat in ecuatie citeva date culese din presa noastra si cea straina privind natura macar potential malefica a capitalului rusesc (in comentariul "RomPatriciu, GazPutin si Nabucco", Ziarul de Iasi, 06.07), asta poate parea, asa, o idee fixa si exagerata pe deasupra! Dar cind citesti in Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung (08.07.07) un articol de-o pagina despre "Nasterea firmei si puterea managerilor ei", in care in subtitlu autorul, Rainer Hank, se-ntreaba daca "intreprinderile sint oare institutii strict economice?", exprimindu-si imediat si scepticismul: "Exista dubii in privinta asta. Deloc de mirare faptul ca politica se implica mai nou iarasi mai mult".
"Germania se pune la adapost. Posta, banci, energie electrica, telecomunicatii: guvernul federal vrea sa puna la adapost branse importante vizavi de accesul investitorilor straini. De ce nu si caile ferate, porturile, industria alimentara ori salubritatea? Angela Merkel vorbeste de «firme-cheie». Ele n-au voie sa intre pe miini straine. Cu atit mai putin pe miinile unor concerne de stat straine care se deghizeaza drept firme, dar in realitate au intentii politico-strategice".
Scenariile, scrie Hank, ar suna abracadabrante: "Gazprom-ul rusesc ar putea trece la a efectua o serie de capturi intru stapinirea retelei germane
