Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Triplu asasinat la Săcele

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 25 iunie 2008 ·

Crime în lanţ ascunse în fecale! Un caz de o deosebită violenţă a fost descoperit de criminaliştii braşoveni la marginea municipiului Braşov. În fosa septică a unei case de pe centura ocolitoare a Braşovului, pe strada Timişul Sec, Săcele, au fost descoperite alaltăieri seara trei cadavre: unul al unui minor, celălalt al unei persoane mature, iar al treilea aparţinea unui bătrân.

Ucişi pe rând…

„Masacrul” a fost descoperit în fosa septică din gospodăria lui Gheorghe (zis Gyuri) Vrabie (60 de ani). Corpurile neînsufleţite pluteau prin resturile menajere de la wc, iar pentru scoaterea lor a fost nevoie de o vidanjă. Criminaliştii au scos trupurile şi după primele cercetări, au stabilit că victimele au fost ucise pe rând, în zile diferite. Unul dintre anchetatori a declarat, neoficial, că toţi trei au fost ucişi „cu o lovitură thanatogeneratoare, produsă cu un obiect contondent ascuţit”, cel mai probabil cu un topor. „În plus, copilul prezenta urme de lovituri - fusese bătut cu puţin timp înainte. Însă cauza morţii a fost tot lovitura de topor. El a fost omorât cel mai recent, în urmă cu o zi. Bătrânul cu o zi înainte, iar bărbatul a fost ucis cu ceva timp înaintea lui, în acelaşi mod”, a declarat unul dintre anchetatori. Moartea lor a fost scurtă şi violentă: criminalul le-a crăpat capul cu toporul.

…soţul concubinei,

propriul tată, iar

apoi fiul concubinei

În urma cercetărilor, ei au stabilit că băiatul ucis duminică avea 13 ani şi se numea Mihai Rotaru, fiind fiul lui Ion Rotaru, în vârstă de aproximativ 35 de ani. S-a stabilit că băiatul a fost ultima victimă a criminalului, fiind ucis spre sfârşitul săptămânii trecute. Înainte au fost ucişi Gheorghe Vrabie şi Ion Rotaru, fostul soţ al amantei fiului său. O mică armată de criminalişti îmbrăcaţi în costume albe au împânzit gospodăria bătrânului. Anchetatorii au su

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 10 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum 11 ore
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°