E înduioşător să-l vezi scos în tele-pervaz, ca bunica lui Bulă, dând electoratului semne de viaţă şi încredinţându-l că e mereu gata să se aşeze în scaunul Băsescului.

Ponta s-a împiciorongat serios în ultima vreme şi-i fură sistematic prim-planul Marelui Ofilit. Nu-i lasă decât varianta de a ajunge mai des la serviciu şi de a prinde momentul când camerele sunt pornite, ca să-şi rostească, cu intonaţie, celebra frază: ”Conform cu ordinea de zi, luăm o pauză…” Mai nou, premierul i-a dat prezidenţiabilului o sarcină de mare vizibilitate: şef al Comisiei de Revizuire a Constituţiei. Asta te poate proiecta direct în istorie, cel puţin în notele de subsol. Cu o două condiţii: să-ţi placă munca şi să nu te adoarmă cititul. Nu trebuie nici măcar să fii specialist în drept constituţional (am mai avut unul, în Palatul Victoria, şi nu i-a folosit la nimic). Problema e că liderul liberalilor, Marele Ofilit - chiar lipit de socialişti, cum a caştigat alegerile - consideră munca o perversiune de stânga, la care nu s-ar deda. Cât despre citit, fostul ambasador Gitenstein i-a oferit, anul trecut, de ziua Americii, a bibliografie minimă (”Why Nations Fail”), de care nu pare să se fi atins nici de curiozitate.

Din pricină că substantivul ”carte” îi evocă altceva decât, de pildă, lui Vosganian, poetul de Economie, viziunea lui asupra României în Europa e una... orală, săltăreaţă, viu colorată de truisme patetico-patriotice. ”Agenda” lui de prezidenţiabil, încropită, plină de bune intenţii scăpate de sub control, nu mai e nici măcar telegenică.

Din oratorul aripat, a rămas un biet limbut, care - când nu chicoteşte - pufneşte, cuprins de istericale.

A devenit un fost, înainte să fi fost.

E înduioşător să-l vezi scos în tele-pervaz, ca bunica lui Bulă, dând electoratului semne de viaţă şi încredinţându-l că e mereu gata să se aşeze în scaunul Băsescul