Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un fost

Publicat in Gandul, vineri 8 februarie 2013 ·

E înduioşător să-l vezi scos în tele-pervaz, ca bunica lui Bulă, dând electoratului semne de viaţă şi încredinţându-l că e mereu gata să se aşeze în scaunul Băsescului.

Ponta s-a împiciorongat serios în ultima vreme şi-i fură sistematic prim-planul Marelui Ofilit. Nu-i lasă decât varianta de a ajunge mai des la serviciu şi de a prinde momentul când camerele sunt pornite, ca să-şi rostească, cu intonaţie, celebra frază: ”Conform cu ordinea de zi, luăm o pauză…” Mai nou, premierul i-a dat prezidenţiabilului o sarcină de mare vizibilitate: şef al Comisiei de Revizuire a Constituţiei. Asta te poate proiecta direct în istorie, cel puţin în notele de subsol. Cu o două condiţii: să-ţi placă munca şi să nu te adoarmă cititul. Nu trebuie nici măcar să fii specialist în drept constituţional (am mai avut unul, în Palatul Victoria, şi nu i-a folosit la nimic). Problema e că liderul liberalilor, Marele Ofilit - chiar lipit de socialişti, cum a caştigat alegerile - consideră munca o perversiune de stânga, la care nu s-ar deda. Cât despre citit, fostul ambasador Gitenstein i-a oferit, anul trecut, de ziua Americii, a bibliografie minimă (”Why Nations Fail”), de care nu pare să se fi atins nici de curiozitate.

Din pricină că substantivul ”carte” îi evocă altceva decât, de pildă, lui Vosganian, poetul de Economie, viziunea lui asupra României în Europa e una... orală, săltăreaţă, viu colorată de truisme patetico-patriotice. ”Agenda” lui de prezidenţiabil, încropită, plină de bune intenţii scăpate de sub control, nu mai e nici măcar telegenică.

Din oratorul aripat, a rămas un biet limbut, care - când nu chicoteşte - pufneşte, cuprins de istericale.

A devenit un fost, înainte să fi fost.

E înduioşător să-l vezi scos în tele-pervaz, ca bunica lui Bulă, dând electoratului semne de viaţă şi încredinţându-l că e mereu gata să se aşeze în scaunul Băsescul

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE: Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza

Mediafax acum 23 minute
Nouă cetăţeni români şi membri de familie au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Anunţul a fost făcut de Ministerul Afacerilor Externe (MAE). Evacuarea a avut loc miercuri.

Mesajul Patriarhului Bisericii Ortodoxe Române: ”Sfintele Paşti sunt sărbătoarea iertării, păcii și bucuriei” VIDEO

Ziare.com acum 30 minute
Învierea Domnului este sărbătoarea iubirii smerite şi milostive a lui Hristos cel ce a învins ura, violenţa şi moartea, dăruind oamenilor viaţă veşnică, a transmis, miercuri, 1 mai, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, în mesajul de Sfintel

Ministrul Sănătăţii, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon: Cu siguranţă a fost un conflict intern / Este nepermis să foloseşti astfel de scandaluri politice, dar lipsa de responsabilitate se manifestă, din păcate, şi în zona politică

News.ro acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri, despre scandalul de la Spitalul Sfântul Pantelimon, că a fost csiguranţă un conflict intern, El a precizat că suntem şi în campania electorală, şi astfel de scandaluri sunt folosite politic

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 3 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

UPDATE - A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România / Ar avea o rană la un braţ, posibil provocată de glonţ

News.ro acum o ora
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. UPDATE: Cetăţeanul afgan care a ata

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 4 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Turcia se va alătura Africii de Sud în procesul de genocid intentat Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie

Ziare.com acum o ora
Turcia se va alătura procesului de genocid intentat de Africa de Sud împotriva Israelului la Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) de la Haga, a declarat miercuri, 1 mai, ministrul turc de Externe, Hakan Fidan, relatează Reuters. "După finalizarea

Proteste violente de Ziua Muncii în Franţa şi Turcia

Mediafax acum 2 ore
Proteste violente au loc miercuri în mai multe oraşe din Franţa şi Turcia. Manifestările la care participă zeci de mii de oameni sunt organizate cu ocazia Zilei Muncii. Poliţiştii au făcut numeroase arestări.

Proiect de lege Părinții singuri nu vor mai fi obligați la ture de noapte, ci numai dacă își doresc

Ziua Constanta acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 2 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Vremea

București
acum

19°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

22°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

16°
mie.

13°/16°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

8°/20°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

22°
mie.

10°/22°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°