Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prigoană Jr. vitezoman

Publicat in Romania Libera, vineri 2 aprilie 2010 ·

Prigoană Jr. recidivează. Maşina lui Honorius a fost detectată de radar în timp ce Juniorul gonea cu 45 de km la oră peste viteza maximă admisă pe acel sector de drum. Fostul candidat la deputăţie s-a ales cu amendă şi trei puncte de penalizare.

"În localitatea Româneşti a fost depistat de aparatul Radar circulând cu o viteză de 115 km la oră, mai exact cu 45 de km peste viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum. Domnul Prigoană a fost sancţionat contravenţional conform legii cu amendă contravenţională între 100 - 500 de lei şi 3 puncte de penalizare", a declarat pentru Realitatea TV purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Dan Radu.

Reprezentantul poliţiei a mai spus că pentru fapta sa, lui Honorius Prigoană nu i-a fost suspendat permisul de conducere.

Fiul lui silviu Prigoană nu este la prima abatere în acest sens. În 2008, Honorius Prigoană a mai avut probleme cu poliţia rutieră, fiind surprins pe strada Barbu Văcărescu, în timp ce conducea cu 89 de kilometri la oră, un autoturism Lamborghini. Oprit pentru că depăşise viteza legală, Prigoană Junior a aflat că se alege şi cu dosar penal, pentru că s-a urcat la volan, deşi avea permisul suspendat, tot pentru exces de viteză.

Prigoană Jr. recidivează. Maşina lui Honorius a fost detectată de radar în timp ce Juniorul gonea cu 45 de km la oră peste viteza maximă admisă pe acel sector de drum. Fostul candidat la deputăţie s-a ales cu amendă şi trei puncte de penalizare.

"În localitatea Româneşti a fost depistat de aparatul Radar circulând cu o viteză de 115 km la oră, mai exact cu 45 de km peste viteza legală maximă admisă pe acel sector de drum. Domnul Prigoană a fost sancţionat contravenţional conform legii cu amendă contravenţională între 100 - 500 de lei şi 3 puncte de penalizare", a declarat pentru Realitatea TV purtătorul de cuvânt al IPJ Prahova, Dan Radu.

Repre

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Putin a marcat public începutul celui de-al cincilea său mandat cu o paradă militară de Ziua Victoriei şi noi atacuri la adresa Occidentului: „Nu vom permite nimănui să ne ameninţe. Forţele noastre strategice sunt mereu în alertă”

News.ro acum 31 minute
Rusia a marcat joi victoria Uniunii Sovietice asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, la două zile după ce Vladimir Putin şi-a reconfirmat dominaţia autocrată printr-un al cincilea mandat prezidenţial, în timp ce relaţiile cu Oc

Florin Piersic va fi transferat la Spitalul Foişor. Medici: Este un pacient vulnerabil, dar stabil

Mediafax acum o ora
Actorul Florin Piersic va fi mutat, joi dimineaţa, la Spitalul Foişor, pentru a primi tratament ortopedic. Medicii de la Institutul de Boli Infecţioase „Matei Balş” spun că actorul este stabil, însă este vorba de un pacient vulnerabil prin vârstă şi

Ligia Deca: „Inteligența artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în EDUCAȚIE. 100.000 de profesori, formați în domeniul pedagogiei digitale”

Gandul acum 34 minute
Inteligenţa artificială va fi integrată din ce în ce mai mult în educaţie, afimră ministrul Educației, Ligia Deca. „Este extrem de important ca această integrare să fie bazată pe digitalizarea platformelor şi a resurselor educaționale”, a precizat e

Nicolae Ciucă: Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă. Avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman

News.ro acum 2 ore
Preşedintele Senatului, liderul PNL Nicolae Ciucă, transmite cu ocazia Zilei Europei că avem datoria de a duce mai departe promisiunea europeană de pace, solidaritate şi prosperitate comună, pornită la 9 mai 1950 prin Declaraţia Schuman. El mai afir

Cod galben de ploi torenţiale în vestul ţării

Press Alert acum o ora
< div class="press-in-article" style="margin-left: auto; margin-right: auto; text-align: center; margin-top: 5px; margin-bottom: 5px; " id="press-1531093846">

Iohannis, mesaj de Ziua Europei: Alegerile europarlamentare, un test cu mize foarte importante

Mediafax acum 2 ore
„La aproape trei sferturi de secol de la Declaraţia Schuman, celebrăm Ziua Europei într-un context care nu a mai fost atât de complicat de la finalul celui de-al Doilea Război Mondial. Agresiunea militară declanşată de Rusia împotriva Ucrainei ne pu

Trupul unui tânăr a fost găsit într-un autoturism în Pitești. Care ar fi fost cauzele decesului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 30 de ani a fost găsit decedat în interiorul unui autoturism parcat pe o stradă din municipiul Piteşti, poliţiştii efectuând cercetări în acest caz. Conform unui comunicat transmis joi, 9 mai, de Inspectoratul de Poliţie Judeţ

Florin Piersic, dus la o clinică privată pentru investigații suplimentare

HotNews acum 2 ore
Florin Piersic, diagnosticat cu septicemie, este transferat joi de la Institutul „Matei Balş” la o clinică privată pentru investigații suplimentare, apoi va fi dus la Spitalul Foișor, au declarat pentru HotNews.ro surse medicale. Conform medicilor d

Nou termen în dosarul 2 Mai. Adrian Cuculis - „Ne așteptăm la orice” (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
La noul termen de judecată, avocatul Adrian Cuculis, din Baroul București, unul dintre apărătorii rudelor îndoliate, a declarat: „Încercăm să rămânem în pronunțare astăzi, dar s-ar putea să trebuiască să rămâneți o perioadă mai lungă de timp, deoare

Nicolae Ciucă, de Ziua Europei: Europa este acasă oriunde

Mediafax acum 2 ore
Ziua Europei este şi sărbătoarea noastră pentru că, în România, Europa este acasă oriunde, transmite preşedintele Senatului, Nicolae Ciucă. „Cetăţenii români au şansa de a construi visul european la ei acasă”, adaugă liderul PNL.

Vremea

București
acum

13°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/17°
Iasi
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/20°
dum.

11°/18°
Constanta
acum

13°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

8°/12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

11°/18°
Timisoara
acum

18°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/20°