Noile ingerinţe ale Damascului în viaţa politică din Liban şi transporturile de armament tot mai sofisticat către mişcarea şiită Hezbollah îi îngrijorează pe oficialii americani şi determină armata israeliană să ia în calcul tot mai serios varianta unui atac asupra depozitelor de muniţii siriene, au dezvăluit surse de la Washington şi Ierusalim, citate de Washington Post.
Noile dovezi ale unei Sirii tot mai influente în regiune a dezmăgit administraţia democrată de la Washington care a sperat că regimul de la Damasc va renunţa la sprijinul acordat miliţiilor şiite libaneze şi la relaţiile strânse cu Teheranul. Oficiali din guvernul de la Beirut recunosc acum că Siria controlează mult mai bine mişcările politice din Liban decât atunci când avea 15.000 de militari pe teritoriul libanez.
De exemplu, principalele posturi din aparatul libanez de securitate - şeful serviciului militar de informaţii şi cel subordonat ministerului de Interne, Directoratul General de Securitate – revin unor persoane aprobate în prealabil de Damasc. Totodată, guvernul libanez nu poate adopta decizii majore fără a se consulta cu regimul sirian.
Dar în timp ce Statele Unite menţin sancţiunile impuse Siriei, aliaţii săi Turcia şi India au încheiat recent acorduri comerciale importante cu statul arab, subminând eforturile Washingtonului. Spre disperarea administraţiei democrate, un grup de politicieni irakieni s-au deplasat în septembrie la Damasc pentru a cere consiliere privind formarea unui nou guvern după legislativele din primăvară, care au fost urmate de o criză politică prelungită.
Un atac pe lista de aşteptare
"Comportamentul Siriei nu corespunde speranţelor şi aşteptărilor noastre din ultimele 20 de luni în timp ce acţiunile sale nu corespund obligaţiilor sale internaţionale", a avertizat secretarul american de Stat Hillary Clinton în