Purtăm în noi ADN-ul administraţiilor imperiale, ţaristă, otomană şi austriacă sub care ne-am trăit istoria câteva sute de ani.

Macroeconomiştii, în general, sunt oameni înţelepţi şi respectabili. Provin din mediul academic sau din cel financiar-bancar şi de business. Uneori pendulează între amândouă. După o îndelungată experienţă în observarea şi analizarea fenomenelor economice, reuşesc să facă chiar şi previziuni. La noi însă, din păcate, şi această preocupare este deformată de istoria personală a celor care îşi însuşesc acest titlu. De multe ori, după ce au făcut o şcoală înaltă, ajung prin posturi de conducere ale unor instituţii de stat şi cred că asta îi încarcă de competenţă. Viaţa însă nu se închide în statistici. Cifrele medii nu spun nimic dacă nu te apropii cu bun-simţ şi înţelegere de nivelul microeconomic.

Citeam cu ceva timp în urmă o afirmaţie pe cât de banală, pe atât de absurdă a unui astfel de domn. „România nu poate să crească fără bani străini", iar potenţialul de creştere economică, chiar şi aşa, ar fi cuprins între 0 şi 1% pe termen scurt şi 2-3% pe termen lung. De unde ştii, domnule? În ce stele ai citit adevărurile astea? Aşa nu vom ieşi niciodată din sărăcie!

Totodată, individul îşi exprima speranţa că acordul cu FMI va fi dus la capăt şi va fi semnat unul nou!! Explicaţiile erau legate de sentimentul economic foarte negativ în România, de consumul privat restrâns, şi bla-bla, şi bla-bla.

Nimic despre soluţii. Nimic despre ce am putea face noi să atragem bani. Nimic despre scăderea taxării, despre simplificarea sistemului legislativ şi administrativ. Nimic despre parteneriatele public-privat. Într-un cuvânt, nimic despre creativitatea de care ar trebui să dăm dovadă pentru a stimula capitalul să producă. Doar o cuvântare despre echilibre şi paşi mărunţi. Din păcate, aceasta este psihologia imensei majorităţi a birocra