Am citit cu nesaţ ultima carte a dlui Lucian Boia, De ce este România altfel? (Humanitas, 2012). Am terminat-o repede, citind în antractele pe care mi le luam în lung-istovitorul spectacol al campaniei electorale care tocmai s-a terminat. Am rămas cu savoarea unei voluptăţi îndestulate. Cine spunea că cele mai bune cărţi sînt cele care îţi dau dreptate? Avea dreptate. Tot ceea ce cred şi eu despre românii mei şi despre România mea crede şi dl Boia. Istoric fiind, dl Boia are probe. Şi eu, român fiind, am probe. Aşadar, în ceea ce priveşte România, ştim. Un entuziast inocent ar continua, acum, întrebînd retoric... şi cînd ne vom apuca să facem ceva cu ceea ce ştim. Cînd vom schimba? Paradoxal, cartea dlui Boia este despre schimbările prin care a trecut România – istoria noastră nu a fost nici liniară, nici anodină. La noi, s-au petrecut evenimente de toate felurile, doar că toate au dus la un rezultat cam dezamăgitor. (Inutil să spun, portretul României, aşa cum îl face dl Boia şi îl facem noi toţi, de la academician la taximetrist, în fiecare zi, e negativ.) Ei bine, la noi, schimbările au produs rezultate anapoda şi, de aceea probabil, sîntem altfel.
DE ACELASI AUTOR Ambasadorul Poveste de Crăciun Răzbunare şi pace Ce-ar fi dacă teroriştii... E de spus, imediat, că toate naţiunile sînt altfel, într-un fel. Americanii, de pildă, au un adevărat cult al propriei excepţionalităţi. Nu mai vorbesc despre ruşi, chinezi, japonezi sau nemţi. Chiar şi naţiunile mai mărunţele, naţiunile care au participat doar din decor la marea istorie, aidoma nouă, sînt altfel. Însă, altfel-ul românesc ne exasperează pe noi, românii. De ce sîntem aşa? Încă din primele pagini, dl Boia pune degetul, succesiv, pe răni. Mai întîi, ne-am născut tîrziu. Şi nu întîrzierea istorică e problema (sînt naţiuni care azi domină lumea şi ne sînt cu mult anterioare), ci retardul ontic. Existenţa
