* Examen (România, 2003), de Titus Muntean. Examen e un film bun în multe feluri, dar întrebarea care mă preocupa la ieşirea din sală este: ce i-aş spune unui tînăr care vrea să meargă la cinema în seara asta şi trebuie să aleagă între un film românesc, cu grosul acţiunii plasat înainte de revoluţie, şi Matrix Revoluţii? Probabil că nu mi-ar veni nimic mai bun decît asta: Examen este un thriller procedural în care vinovată de crimă este însăşi procedura. E o răsturnare cum nu prea vezi la Hollywood - Hollywoodul nu are la dispoziţie 45 de ani de proceduri care să-i ofere astfel de subiecte şi nici nu şi-ar dori să-i aibă. Sîntem în 1977, şi eroul, taximetristul Săndulescu (Marius Stănescu), posedă suficiente ornamente ale libertăţii - plete, insigne hippie, idei despre amorul fără prejudecăţi (adică extraconjugal) - încît să se creadă un om liber. Statul, care ştie mai bine, îl lasă să creadă ce vrea, pînă în ziua în care trebuie să condamne pe cineva pentru uciderea unei fete şi îl condamnă pe el. E arestat chiar în timp ce urmăreşte secvenţa arestării dintr-un film cu ilegalişti; cu puţin mai înainte voise să spună "trăieşte-ţi clipa" şi-i ieşise "trăieşte-ţi crima". N-aş putea să spun că, din scenariul lui Titus Muntean, cel mai mult m-au impresionat aceste premoniţii ironice: sînt prea aranjate, prea melodramatice. M-au impresionat momentele în care Săndulescu încearcă să iasă din maşinăria strivitoare a anchetei, oferindu-i în schimb altă pradă - pe soţia lui (Clara Vodă). Asta e dramă adevărată: Muntean pune beţe în roatele identificării noastre cu victima, altfel s-ar fi învîrtit prea uşor. La fel de tare m-a impresionat libertatea de care pare să se bucure camera de filmat (directorul de imagine este Alexandru Solomon), şi asta într-un film de epocă, unde orice mişcare, în secvenţele de exterior, riscă să trădeze un detaliu contemporan. Regizorul Mun