Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Presa in Diagonala: Un oficial al administratiei Obama a declarat ca SUA, India si Africa de Sud au ajuns la un acord consistent cu privire la schimbarile climatice; Guvernul irakian a cerut vineri retragerea "grupului armat" iranian din zona unui zacamant petrolier aflat pe teritoriul sau

Publicat in HotNews, sâmbătă 19 decembrie 2009 ·

Un oficial al administratiei Obama a declarat ca SUA, India si Africa de Sud au ajuns la un acord consistent cu privire la schimbarile climatice. Intelegerea a fost catalogata ca fiind un prim pas in combaterea incalzirii globale, insa insuficienta dupa parerea unora pentru planurile de termen lung in acest sens. Intelegerea dintre cele trei state a fost stabilita vineri la conferinta ONU asupra climatului desfasurata in Copenhaga la care au participat presedintele american Barack Obama, premierul chinez We Jiabao, prim-ministrul indian Manmohan Singh si presedintele sud-african Jacob Zuma, noteaza AP.

Guvernul irakian a cerut vineri retragerea "grupului armat" iranian din zona unui zacamant petrolier aflat pe teritoriul sau. Iranul neaga orice implicare in situatia curenta. Guvernul irakian solicita retragerea unui "grup armat" iranian presupus a fi preluat controlul asupra unui zacamant petrolier din sudul tarii, in cursul zilei de joi. Iranul neaga orice implicare in eveniment. "Consiliul a accentuat faptul ca asemenea incidente vor fi tratate ca incalcari ale suveranitatii statului irakian si solicita ca Iranul sa retraga grupul din preajma putului numarul 4, coborand drapelul iranian din zona", a declarat Ali al-Dabbagh, purtator de cuvant al oficialitatilor Irakiene, citat de CNN.

Condamnat la inchisoare pentru ca a stat dezbracat in propria casa. Un barbat din Virginia fost condamnat la inchisoare din cauza ca a umblat dezbracat in propria casa. Williamson a fost condamnat la inchisoare dupa ce acuzatorii au sustinut ca tanarul in varsta de 29 de ani s-a expus dezbracat in timp ce o mama impreuna cu baiatul ei, in varsta de 7 ani au trecut prin zona si au vazut scena, scrie FoxNews.com

O banda de hoti a furat semnul "Arbeit macht frei", (munca te va elibera) de la intrarea lagarului Auschwitz. Semnul a fost ridicat de nazisti i

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA acuză Rusia că folosește arme chimice, în războiul din Ucraina. "Utilizarea acestor substanţe nu este un incident izolat"

Ziare.com acum 40 minute
Statele Unite acuză Rusia că a folosit un agent chimic, cloropicrina, împotriva forţelor ucrainene, încălcând Convenţia privind Interzicerea Armelor Chimice (CIAC), potrivit unui comunicat al Departamentului de Stat dat publicităţii miercuri, noteaz

Gaza - Portul artificial american pentru transportul ajutoarelor umanitare este pe jumătate construit

News.ro acum o ora
Construcţia de către armata americană a portului artificial temporar destinat să aducă mai mult ajutor umanitar în Fâşia Gaza este finalizată la mai mult de jumătate, a anunţat miercuri Departamentul american al Apărării, potrivit AFP. "Până în prez

Ambalajele "lipsite de etică" ale alimentelor nesănătoase manipulează copiii pentru a le face poftă de dulciuri, susţine un raport

News.ro acum o ora
Companiile alimentare folosesc culori strălucitoare şi personaje din desene animate într-un efort "lipsit de etică" de a manipula copiii pentru a-i face să dorească dulciurile şi chipsurile pe care le produc, potrivit unui raport, scrie The Guardian

Numărul morţilor după prăbuşirea unei autostrăzi în China a ajuns la 36

Mediafax acum 49 minute
De asemenea, alte 30 de persoane au fost rănite. Prăbuşirea, declanşată de o ploaie puternică, a avut loc miercuri şi a afectat o porţiune de 17,9 metri a autostrăzii. 23 de vehicule s-au prăbuşit. Zona din sudul Chinei a fost grav afectată de ploi

VIDEO China: 36 de morţi în urma surpării unei porţiuni de autostradă în sudul ţării

HotNews acum o ora
Surparea unei porţiuni de autostradă în sudul Chinei a făcut 36 de morţi, potrivit unui nou bilanţ comunicat joi de presa de stat, notează AFP. Porţiunea de autostradă surpată în sudul ChineiFoto: CNS / AFP / Profimedia Agenţia de presă Xinhua a inf

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 12 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Organe pentru tranplant, transportate cu un avion SMURD de la Sofia la Iaşi

Mediafax acum 49 minute
Un avion SMURD Bombardier Learjet 75 a transportat o echipă medicală pentru transplant şi organele prelevate, din Bulgaria în România. În mai puţin de o oră, echipajul avionului a transportat echipa medicală şi doi rinichi prelevaţi pentru transplan

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 10 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Statele Unite anunță noi sancțiuni împotriva companiilor care susțin efortul de război al Rusiei

G4Media acum 8 ore
Departamentul de Stat al SUA a anunțat miercuri un nou val de sancțiuni care vizează companii și persoane fizice ruse și străine considerate a fi implicate în efortul de război al Rusiei, transmite Le Figaro. Pe lângă companiile rusești din domeniul

Vremea

București
acum

15°
joi

13°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

8°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

12°
joi

12°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°