24 martie 1958. Noaptea visat femeia tânără de serviciu de la Espla pe care n-am mai văzut-o de vreo cinci ani. îmi rămăsese în minte fiindcă ştiam că era o adventistă, alegând credinţa pe care nu mulţi ortodocşi o au, şi mai ales dobândită recent, - ceea ce, având în vedere stricteţea regimului politic de la noi, nu era ceva obişnuit.
Dar mi-o mai aduceam aminte şi pentru felul cum arăta, - slăbuţă, păr deschis, castaniu, cuminte, muncitoare, curată. Şi mai era ceva, - îi lipsea un deget de la mâna stângă, - dreapta, inelarul...
Nimic personal nu îndreptăţea visul avut. Dar parcă este neapărată nevoie de logică...
Nu era nici o obsesie... Nu mă gândisem deloc la ea. Poate că doar o surprinsesem mai de mult privindu-mă într-un anumit fel...
Şi totuşi, o visasem. Că îşi pieptăna părul castaniu dusă pe gânduri... Că buzele albicioase, subţiri păreau închise într-un surâs lăuntric...
Şi chiar în ziua aceea, după vreo cinci ani şi mai bine, să mă întâlnesc cu ea, să dau piept în piept, iar ea să lase capul jos, şi să treacă mai înainte, fără a se opri...
îmi place să mă uit la teatru, la repetiţiile actorilor, actriţelor. într-o zi, - cam în acelaşi an, nu mai ţin minte la ce teatru, îl aud pe regizorul principal, căruia ceva mai târziu am aflat că i se spunea Şecspir, - îl aud că zbiară pe scenă la trei actriţe, - erau trei pe scenă...
- Fetelor..., m-aţi omorât,... sunteţi voi geniale,... dar tâmpite de tot..., aici trebuia să...
Tâmpite, mai mergea, - dar de tot!...
Nu mai zic ce credea regizorul, - bătrân-bătrân, - că trebuia...
Stătuse puţin, se gândise că fusese prea tare. Mai ales cu una din ele, care era foarte deşteaptă, tocmai pe ea s-o facă,... - cu celelalte două, care nu se bucurau de aceeaşi faimă... Plus că, cu prima, era şi oarecum priete
