Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sportul refuză să moară: U Cluj - Sportul 1-1! Ghinga a egalat în ultimele minute

Publicat in Pro Sport, sâmbătă 5 mai 2012 ·

"U" Cluj a încercat să câştige meciul cu Sportul încă dinainte de startul partidei şi a contestat dreptul de joc al lui Sorin Ciobanu. Contestaţia nu a mers însă, aşa că după 14 minute de nelămuriri clujenii au fost anunţaţi că trebuie să joace, iar lui Ciobanu i s-a permis să înceapă ca titular. Dacă oficialii nu au putut rezolva meciul, a încercat să o facă imediat Cristescu, dar şutul acestuia cu exteriorul s-a dus în bară (17).

Sportul a stat însă mai bine în teren în prima parte şi a ţinut mai mult mingea, iar Ferfelea putea înscrie din lovitură liberă, dar Bornescu s-a opus (19), în timp ce Lazăr n-a găsit poarta cu un voleu, din careu. Chiar şi cu mai mulţi titulari menajaţi pentru meciul cu CFR, clujenii au avut ocaziile reprizei. Morar a tras şi el în bară, dintr-un unghi închis, după o pasă de 30 de metri, marca Boştină, iar Drăghici a şutat pe lângă, după ce a ajuns singur cu portarul Lungu (42).

Cojocnean a vrut să-l lobeze din colţul careului mare pe Lungu, în partea secundă, dar a lovit şi el bara (50), iar după trei bare a venit şi un gol de generic în poarta Sportului. Vlad Morar, atacantul de 19 ani, pe care Dumitru Dragomir l-a numit "noul Mutu" a imitat execuţia lui Hagi din meciul cu Columbia, din '94 şi l-a lăsat mască pe Lungu. Gol în vinclu, de la 30 de metri (59).

Sportul putea egala, dar Curelea şi Lazăr au fost blocaţi de Bornescu (56, 71). "Studenţii" din Bucureşti refuză însă să moară şi au egalat prin lovitura de cap a lui Ghinga (88). Un gol al speranţei pentru Sportul, în timp ce clujenii îşi îndreaptă acum toate gândurile către derby-ul cu CFR.

U CLUJ: Bornescu - D. Popa, Galamaz, Abrudan, Mendy - Boştină, Păcurar, Cristescu - Cojocnean, Drăghici, Morar

Rezerve: Boşneag, Pele, Marinescu, Szukala, Hoban, Grozav, Buşcă

SPORTUL: Lungu - Patriche, A. L

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 32 minute
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 54 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 3 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

SUA: Un bărbat a fost pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, pe baza probelor ADN

HotNews acum 20 minute
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei dintr-o suburbie a oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează News.ro citând agenția Associated

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Șofer reținut după ce a fost prins băut la volan. Avea o alcoolemie de 1,26 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 34 de ani a fost reţinut sâmbătă, 4 mai, de poliţiştii din Caraş-Severin, după ce a fost prins în timp ce conducea un autoturism pe DN 6, având o concentraţie de 1,26 miligrame pe litru de alcool pur în aerul expirat. ”În cursul zilei d

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

13°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

18°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°