Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Punct de referinţă pentru literatura medico-legală

Publicat in Viata Medicala, joi 4 octombrie 2012 ·

Noua apariţie editorială „Medicina legală prosecturală“ constituie „un punct de referinţă în istoria literaturii medico-legale contemporane“, în opinia dlui prof. dr. Vladimir Beliş, care semnează recenzia acestei monografii, coordonată de prof. dr. Dan Dermengiu şi dr. Gheorghe Alexandrescu.

Aşa cum s-a întâmplat de-a lungul anilor în marile specialităţi medicale (medicină internă, chirurgie etc.), şi în medicina legală s-au individualizat subspecialităţi, care, cu timpul, au căpătat autonomie şi au impus celor care le practică o serie de competenţe specifice, metode noi de investigaţie ce subliniază în cele din urmă caracterul interdisciplinar al acestei importante discipline medicale. Este, astfel, cazul să amintesc în acest sens psihiatria medico-legală, medicina legală clinică, toxicologia medico-legală, biocriminalistica şi identificarea, genetica judiciară şi, nu în ultimul rând, morfopatologia medico-legală. Pe aceasta din urmă am amintit-o la sfârşit din cel puţin două motive: mai întâi, pentru că, aşa cum am spus în nenumărate ocazii, niciun medic legist nu poate practica această specialitate fără cunoaşterea temeinică a anatomiei patologice, macro- şi micro­scopice, putând-se afirma chiar faptul că morfopatologia medico-legală reprezintă piatra de încercare a acestei ştiinţe. Al doilea motiv este, evident, faptul că apariţia lucrării MEDICINA LEGALĂ PROSECTURALĂ este un eveniment important asumat de Editura Viaţa Medicală Românească şi care, în opinia mea, poate fi socotit al doilea ca valoare după apariţia, în anul 1995, a Tratatului de Medicină Legală. Autorii monografiei Medicina legală prosec­turală – prof. dr. Dan Dermengiu şidr. Gheorghe Alexandrescu – au inclus în cele 800 de pagini ale lucrării suma cunoştinţelor ce privesc expertiza medico-legală asupra cadavrelor şi, aşa cum se arată în prefaţă, au realizat „un compendiu leg

Articolul in Viata Medicala >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcia suspendă toate relațiile comerciale cu Israelul

HotNews acum o ora
Turcia și-a suspendat joi relațiile comerciale cu Israelul, după ce și-a restricționat deja exporturile către această țară în aprilie, a anunțat Ministerul turc al Comerțului, citat de AFP. Erdogan, la mitingul pro PalestinaFoto: Yasin AKGUL / AFP /

Mai mulţi elevi care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat la un restaurant/ DSP Braşov face o anchetă/ Şeful ISJ afirmă că nu s-a primit o notificare oficială

News.ro acum 2 ore
Cel puţin şapte elevi, din mai multe judeţe, care au participat la Olimpiada Naţională de Istorie, desfăşurată la Braşov, au ajuns la spital după ce au mâncat într-un restaurant din Codlea, scrie Edupedu.ro. Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Braşov

Spitalul Militar din Cluj-Napoca: Actorul Florin Piersic nu a contractat nicio infecţie nosocomială pe timpul internării în spitalul nostru

News.ro acum 4 ore
Reprezentanţii Spitalului Militar din Cluj-Napoca au precizat, joi, că actorul Florin Piersic nu a contractat vreo infecţie nosocomială cât timp a fost internat în această unitate medicală, unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale la genunchi.

Cum evaluează spionajul american războiul din Ucraina și relația cu China

HotNews acum 41 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că evoluţiile interne şi internaţionale tind să îi fie favorabile şi probabil că va continua cu tactici agresive în Ucraina, aşa că este puţin probabil ca războiul să se încheie prea curând, a declarat joi o

Purtătoarea de cuvânt a MAE din Rusia: Declarațiile lui Macron despre trimiterea de trupe NATO în Ucraina ”au de-a face cu anumite zile ale săptămânii”

Ziare.com acum 5 ore
Comentariile preşedintelui francez Emmanuel Macron cu privire la posibilitatea trimiterii de trupe în Ucraina "au de-a face cu anumite zile ale săptămânii", a comentat ironic pentru TASS purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zah

Un urs a fost văzut pe străzile din municipiul Sebeş. Autorităţile au transmis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
Un urs a fost văzut în municipiul Sebeş, judeţul Alba. Incidentul s-a produs joi seara. Autorităţile au emis mesaj de avertizare RO-Alert.

Trimiterea de trupe NATO în Ucraina ar declanşa al Treilea Război Mondial, consideră ministrul ungar de Externe VIDEO

Ziare.com acum 6 ore
Péter Szijjártó, ministrul ungar de Externe, aflat joi, 2 mai, în Franţa, s-a arătat îngrijorat de ultimele declaraţii ale preşedintelui Emmanuel Macron, care a reiterat, într-un interviu pentru The Economist, că trimiterea de trupe occidentale în U

Netanyahu: Trebuie să ne protejăm singuri, pentru că nu apără nimeni

Wall-Street.ro acum 4 ore
Evreii trebuie să fie capabili să se apere singuri, pentru că nimeni nu-i va apăra, a afirmat prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu, în timp ce tot mai multe voci se ridică împotriva războiului dus de Israel în Fâşia Gaza, informează AFP, cita

Parlamentul sârb a aprobat guvernul de coaliţie condus de Milos Vucevic. Doi dintre membrii executivului sunt proruşi sancţionaţi de SUA

News.ro acum 4 ore
Parlamentul sârb a aprobat joi guvernul de coaliţie al premierului desemnat Milos Vucevic, care a spus că va fi un executiv "de continuitate", ce va trebui să conducă ţara balcanică prin provocările geopolitice din regiune şi tensiunile cu Kosovo, r

Zeci de mii de persoane protestează din nou în Georgia împotriva proiectului de lege asupra „influenţei străine”

G4Media acum 4 ore
Zeci de mii de persoane au ieşit în stradă joi seara în Georgia, pentru a protesta din nou împotriva proiectului de lege controversat asupra „influenţei străine”, dorit de guvern, informează AFP, transmite Agerpres. Spre deosebire de zilele preceden

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/15°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/24°
Iasi
acum

13°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

11°/26°
Constanta
acum

11°
vin.

11°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/21°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°