Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Totul despre sex(gate) şi papionul lui Raţiu

Publicat in Gandul, miercuri 23 februarie 2011 ·

Plecând de la enunţul irefutabil că "politica e o curvă", pe cale de consecinţă e de presupus că practicanţii se simt în ea ca pe sofalele Crucii de Piatră. De aici şi apetenţa unora dintre politicieni către o dezbatere profundă şi tranşantă despre sex.

Trăim o perioadă de majore transformări sexuale în politica autohtonă, de la enigmatica revoluţie pe temă a consilierului prezidenţial Sebastian Lăzăroiu, la lupta deschisă a deputatului Silviu Prigoană - batailleur-ul cu "liplici" la doamne -, pentru legiferarea prostituţiei, precursor al eradicării onanismului, violului, acneei juvenile şi, în general, al obsesiilor tinerilor neduşi pe la bordeluri.

Pe acest fond apare firesc - adevărat regal al scandalurilor politice - schimbul de replici în 3X, dintre Elena Udrea - unsă de Victor Ponta "regină a sistemului corupţiei" - şi Victor Ponta - distribuit de Udrea, simultan, în rolul "regelui sexgate-urilor" şi în cel al "bufonului curţii regale", partitură, de ce să n-o recunoaştem, pe cât de ofertantă pe atât de insolită. Bonus, Ponta mai are, în opinia Elenei Udrea, trăsăturile "flăcăului chinuit de obsesii bolnăvicioase" la adresa doamnei ministru, ba chiar "o minte bolnavă" şi carenţe de caracter, sfârşind prin a deveni un "farseur" şi un "ipocrit". Şi toate acestea în contextul în care Victor Ponta nu a recunoscut niciodată că doarme cu poza Elenei Udrea sub pernă.

La rândul său, Ponta îi răspunde doamnei ministru, nu fără maliţiozitate, că nu ştie de ce "doamna Udrea vorbeşte despre sex, atâta timp cât se discută despre corupţie". "E o legătură pe care doar dânsa o poate explica", mai spune Ponta.

Nu vrem să părem, nici noi, chibiţii, farseuri şi ipocriţi, însă este la fel de irefutabil că totul a devenit un spectacol ireal şi grotesc. Trăim, oricât am refuza s-o recunoaştem, într-o ţară bolnavă, îmbolnăvită de frustrările şi scandalurile

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 7 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 9 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 11 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 12 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 10 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Erdogan afirmă că a suspendat orice legătură comercială cu Israelul pentru obţinerea unui armistiţiu în Gaza

G4Media acum 8 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat vineri că suspendarea relaţiilor comerciale cu Israelul, anunţată cu o zi înainte, vizează să „forţeze” ţara să accepte un armistiţiu în Fâşia Gaza, relatează AFP, preluată de Agerpres. „Am luat anum

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 7 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 10 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 11 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Justiţia din Nepal a ordonat limitarea numărului de permise pentru escaladarea Everestului

Adevarul acum 9 ore
Curtea Supremă din Nepal a ordonat guvernului să limiteze numărul de permise eliberate pentru escaladarea Everestului şi a altor vârfuri din Himalaya, a declarat pentru AFP un avocat care a depus o cerere în acest sens.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

14°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

10°
sâm.

10°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°