Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piţurcă a ţinut frâna trasă şi la 0-1! Ce le-a comunicat jucătorilor la pauză. Patru întrebări şi răspunsuri după înfrângerea cu Turcia

Publicat in Pro Sport, joi 12 septembrie 2013 · ·

DE CE AM CONTINUAT SĂ NE APĂRĂM LA 0-1?

La pauză, Piţurcă le-a cerut jucătorilor să nu înceapă ofensiva şi să mizeze pe cartea contraatacului.

La conferinţa de presă de dinaintea partidei contra Turciei, Victor Piţurcă a surprins atunci când a vorbit despre tactică: „Avem un mic avantaj, pentru că pe noi ne ajută şi un egal. Noi nu vom risca”, a declarat selecţionerul. A lăsat, aşadar, să se înţeleagă faptul că echipa se va apăra şi va încerca să marcheze pe un eventual contraatac, dacă vreunul se va materializa. Tactica a dat roade în tur, la Istanbul, iar Piţurcă, superstiţios din fire şi având linişte în clasamentul grupei şi cu un egal, a preferat să o repete.

"Păstrăm tactica, vine şi golul”

Până în minutul 22, părea să dea roade. Apoi a venit golul lui Burak Yimaz, iar din prima favorită la calificarea la baraj, România a devenit a treia. Ce a surprins a fost faptul că naţionala a continuat să se apere, de parcă dorea să conserve rezultatul, unul care nu ajuta cu nimic în ecuaţia clasamentului, ba chiar din contră. Nici a doua repriză nu a fost caracterizată de un joc ofensiv, cele câteva mingi ajunse în terenul turcilor fiind, în marea lor majoritate, centrări către un vârf împins care a părut să nu ştie ce să facă în faţa porţii. Surse din interiorul echipei au povestit pentru ProSport faptul că selecţionerul le-ar fi spus jucătorilor la pauză să păstreze aceeaşi tactică pentru „că sigur vine şi golul egalizator”. „Nu am avut curaj să atacăm poziţional. Nu se poate! Nu e posibil aşa ceva! Altceva nu ştim, doar să stăm în apărare şi să încercăm contraatac. Le-am arătat poarta. Nu ştiţi unde e? Vă invităm noi!”, a răbufnit la final Balint.

De şase ani n-a mai reuşit România să ia şase puncte dintr-o dublă din preliminarii, jucând cu o echipă cu pretenţii: 2-1 cu Slovacia la Celje (pe 02.06.2007), respe

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Avertisment de la serviciile de informații: Rusia plănuiește atacuri în întreaga Europă

Ziare.com acum 29 minute
Agenţiile europene de informaţii şi-au avertizat guvernele că Rusia plănuieşte acte violente de sabotaj pe întreg continentul, informează Financial Times. Rusia a început deja să pregătească în mod mai activ atentate cu bombă disimulate, atacuri cu

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 13 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

Ploile torenţiale provoacă pagube: Trei maşini au fost luate de viitură într-o localitate din Prahova

Mediafax acum 9 ore
Trei maşini au fost luate de viitură, duminică, într-o localitate din Prahova. Incidentul a avut loc în localitatea Vâlcăneşti, unde a crescut nivelul pârâului Sărata.

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 11 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

Şeful CIA se duce în Qatar pentru a discuta despre negocierile pentru armistiţiul din Gaza

HotNews acum 9 ore
Şeful serviciilor de informaţii americane, William Burns, este aşteptat să se întâlnească la Doha cu premierul Qatarului pentru a discuta despre negocieri indirecte între Israel şi Hamas, a declarat duminică pentru AFP o sursă apropiată discuţiilor.

A murit Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Cesar Luis Menotti, antrenorul care a câștigat Campionatul Mondial din 1978 cu naționala , a decedat la vârsta de 85 de ani. „Este bine, lucid și dornic să plece acasă” încât m-ar răni foarte mult dacă nu s-ar bucura de recunoașterea pentru tot ce a

Superliga – play-off: CFR Cluj învinge pe Rapid Bucureşti, scor 3-2, la revenirea lui Dan Petrescu

News.ro acum 8 ore
Echipa CFR Cluj a învins duminică seara, pe teren propriu, scor 3-2, formaţia Rapid Bucureşti, într-un meci din etapa a 8-a a play-off-ului Superligii. La clujeni a fost primul meci al lui Dan Petrescu, revenit la CFR, în timp ce Rrahmani a ratat un

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum 11 ore
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 10 ore
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

CE Gimnastică: România, locul 4 la feminin în proba pe echipe

HotNews acum 11 ore
​În ultima zi a Campionatelor Europene de Gimnastică de la Rimini, echipa feminină a României a reușit o clasare pe locul al patrulea, în ciuda faptului că timp de trei sferturi a ocupat loc pe podium. Sabrina Maneca-VoineaFoto: DIRK WAEM / Belga Pr

Vremea

București
acum

13°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/20°
joi

13°/18°
Iasi
acum

12°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/18°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/17°
mar.

12°/20°
mie.

14°/17°
joi

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

10°
lun.

10°/22°
mar.

13°/22°
mie.

13°/18°
joi

10°/17°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/20°