Peştele, cu ani în urmă "mâncarea săracului", a ajuns azi, pentru majoritatea oamenilor obişnuiţi, un produs de lux. Pentru că producţia internă de peşte a scăzut dramatic în ultimii 20 de ani, am ajuns să importăm puiet de crap din Ungaria şi Bulgaria, conservele de peşte le importăm din Thailanda, calcanul, hamsia şi şprotul din Turcia etc.
Începând cu anul 2007, Uniunea Europeană a alocat României 230 milioane de euro, fonduri nerambursabile, pentru dezvoltarea pisciculturii, dar până în prezent nu am reuşit să accesăm nici măcar un euro. În schimb, vecinii noştri au accesat o mare parte din fondurile alocate de UE şi le-au investit în acvacultură. Realitatea este că România are un potenţial piscicol impresionant, cu mult mai mare decât Bulgaria şi Ungaria la un loc.
Astfel, capacitatea de producţie a sectorului piscicol românesc cuprinde 400.000 ha lacuri naturale şi lacuri de acumulare, 84.500 ha crescătorii piscicole, 15.000 ha pepiniere, 66.000 km de râuri, din care 18.200 km în zona montană şi 1.075 km fluviul Dunărea. Având un astfel de potenţial, consumul de peşte şi produse din peşte era de peste 8 kg/locuitor în anul 1989, dar a scăzut până la 2 kg în 1993.
Apoi, s-a înregistrat o uşoară tendinţă de creştere, ajungând la 4,5 kg/locuitor în 2005. În prezent, consumul nu depăşeşte 5 kg/locuitor, fiind mult sub media europeană, care este de 21 kg/cap de locuitor.
Din pescuitul oceanic şi cel marin, la care România excela până în 1989, au mai rămas doar "solzii". Practic, de la desfiinţarea Întreprinderii de Pescuit Oceanic, în 1993, toată flota de pescuit oceanic şi-a încetat activitatea. Pe de altă parte, în flota de la Marea Neagră nu s-au mai făcut investiţii din anul 1990. Azi, capacitatea de pescuit a României la Marea Neagră este de 439 de nave şi ambarcaţiuni.
Dar toate aceste vase care