Fără avize, fără autorizaţii, cu clasificare de 3 margarete scoasă din burtă şi cu turişti la negru - pensiunea Lenalex le avea pe toate. Cireaşa de pe tort a reprezentat-o un grup de 20 de copii cazaţi fără contract, descoperiţi în „turism delict” de Protecţia Consumatorului
Publicitate pe o pagină de internet, câteva rude care să se priceapă la mâncare şi curăţenie şi o vilă într-un peisaj mirific de munte. Mai pui 3 margarete pe „frontispiciu” şi este suficient să desfăşori activităţi de agroturism într-o perfectă stare de ilegalitate tipic românească. Asta au descoperit inspectorii Protecţiei Consumatorului într-un control la pensiunea „Lenalex” din Moieciu de Sus.
Făceau „un pic”
de turism
În urma unor sesizări, un corp de control al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorului (CJPC) Braşov a descins ieri la pensiunea respectivă şi au dat nas în nas cu un grup de 20 de elevi din Sibiu, veniţi în vacanţă cu doamnele învăţătoare. Până să se prindă administratorii vilei, inspectorii au dat buzna în vilă şi au surprins gazdele în timp ce pregăteau de mâncare oaspeţilor. „Pregăteam un pic micul dejun. Nu gătesc mâncare, decât atunci când mi se cere. Câte o ciorbă, câte ceva, dar nu gătim ca la restaurant”, se scuză Cornelia Bangala (foto medalion stânga), administratorul vilei, mai-mai să jure că făcea lături pentru animalele din gospodărie.
Inspectorii CJPC au admirat muştele de pe tavan şi au trecut mai departe, la număratul camerelor şi la puricarea actelor. Nu au găsit nimic: nimic autorizaţii, nimic avize. „Am găsit un spaţiu de cazare neclasificat. Nu are autorizaţii, nici aviz de la pompieri. În plus, avem cazat aici un grup de 20 de copii de la Sibiu. Bucătăria nu este autorizată, iar hrana e preparată de o persoană neautorizată care nu are carnet de sănătate. Nu ştim de unde provine această hrană,