Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu: Dacă nu se renunţă la creşterea accizei pe combustibil voi întoarce bugetul

Publicat in Capital, duminică 24 noiembrie 2013 ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat duminică seară că în situaţia în care Executivul nu va găsi soluţii pentru a renunţa la creşterea accizei pe combustibil, nu va accepta bugetul de stat pe anul 2014 în forma actuală, existând posibilitatea de a-l ataca la Curtea Constituţională.

'O spun în mod categoric: dacă nu se renunţă la creşterea accizei la combustibil, voi trimite înapoi bugetul de stat. După care, este foarte posibil să îl atac şi la Curtea Constituţională, dacă voi găsi în el, în forma finală, motive. Cred că această acciză suplimentară nu are ce să caute. Încerc de zile în şir, împreună cu consilierul economic, să găsim soluţii. E uşor să spui demagogic 'nu vreau acciză la benzină' dacă nu ai soluţii. Or, eu cred că sunt soluţii şi sunt soluţii mult mai multe în buget, dar trebuie discutat cu cei care urmează să facă cheltuielile pentru a vedea unde sunt excedente', a spus Băsescu, într-o declaraţie susţinută la Palatul Cotroceni.

El a precizat că susţine alte aspecte asumate de Cabinetul Ponta, printre care şi indexarea pensiilor sau creşterea salariilor cadrelor didactice.

'Susţin fără rezerve indexarea pensiei cu 3,76% şi chiar dacă nu aş susţine, este în lege, deci trebuie făcută. Susţin acordarea burselor suplimentare pentru medicii rezidenţi şi creşterea cu 10% a salariilor cadrelor didactice, aşa cum Guvernul şi-a propus. Este un lucru foarte bun creşterea salariului minim de la 800 lei la 850 lei şi apoi, în etapa a doua, la 900 lei, pentru că asta aduce venituri suplimentare.(...) Şi creşterea venitului minim garantat este iar o măsură foarte bună. (...) Deci, nu înţeleg de ce s-a supărat domnul prim-ministru', a afirmat preşedintele.

Sursa: Agerpres

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ministrul slovac al Apărării: starea premierului este „extraordinar de gravă”

Mediafax acum o ora
Starea premierului slovac Robert Fico este „extraordinar de gravă” după ce a fost împuşcat de cinci ori. Anunţul a fost făcut miercuri seara de ministrul slovac al Apărării, Robert Kalinak. Fico a fost împuşcat în abdomen în timpul unui eveniment pu

Nunta din Teleorman care a blocat circulația / Socrul mare a fost reţinut pentru instigare

HotNews acum 36 minute
Socrul mare de la nunta din judeţul Teleorman care a blocat circulaţia în localitatea Buzescu a fost reţinut pentru 24 de ore. El este acuzat de instigare la împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice. Nuntă cu alai în Buzescu, Te

Marius Tucă Show începe joi, 16 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Ion Cristoiu

Gandul acum 51 minute
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

UPDATE - Constanţa: Incendiu la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar / Trenul nu are încărcătură - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Pompierii din Constanţa intervin, iercuri seară, pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit la o locomotivă, la ieşirea din Poarta Albă spre Mulfatlar. UPDATE: ”A doua locomotivă şi vagoanele au fost decuplate din timp”, au mai transmis oficiali

Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa cu Rusia

Mediafax acum 2 ore
Finlanda plănuieşte să folosească rezervişti pentru a patrula la graniţa comună cu Rusia. Mii de rezervişti ar putea fi trimişi în zonă. Decizia va fi luată dacă va creşte numărul de migranţi ilegali.

Ministerul Finanţelor: În aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei / Boloş: Peste 65% din cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite suplimentar de organele de inspecţie au fost în contul TVA

News.ro acum 3 ore
Ministerul Finanţelor anunţă, miercuri seară, că, în luna aprilie, acţiunile de control ale ANAF au diminuat pierderea fiscală cu 430 milioane lei. S-au făcut aproape 5.000 de controale şi au fost trimise contribuabililor aproape 3..000 de notificăr

Simona Halep, prima reacție după ce s-a retras de la Trofeul Clarins

HotNews acum 3 ore
Simona Halep a jucat miercuri al doilea meci de la revenirea pe terenul de tenis. Românca a abandonat în duelul din primul tur de la Trofeul Clarins, cu McCartney Kessler (la scorul de 7-5, 2-3), din cauza unei probleme la genunchi. Simona HalepFoto

Simona Halep, nevoită să abandoneze în al doilea meci de după revenirea în competiţii, la Trophee Clarins

Ziua Constanta acum 3 ore
Simona Halep, numărul 1149 WTA, revenită în martie după o suspendare îndelungată, a abandonat, miercuri, în prmul tur al turneului WTA 125 Trophee Clarins, de la Paris. Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe EmailHalep s-a retr

INS: Produsul Intern Brut în trimestrul I 2024 a fost, în termeni reali, mai mare cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023

News.ro acum 13 ore
Economia Rommâniei a crescut, în trimestrul I, cu 0,5%, comparativ cu trimestrul IV 2023, arată datele ”semnal” publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). Faţă de acelaşi trimestru din anul 2023, Produsul intern brut a înregistrat

Salina Praid este închisă temporar, din cauza infiltrațiilor

HotNews acum 4 ore
Salina Praid își va suspenda temporar atât programul de vizite dedicat turiștilor, cât și activitățile de producție, după ce s-a constatat pătrunderea în subteran a apei dulci provenite din pârâul Corund, a decis Societatea Naţională a Sării, inform

Vremea

București
acum

15°
mie.

8°/18°
joi

8°/20°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/24°
Iasi
acum

13°
mie.

7°/15°
joi

8°/17°
vin.

10°/21°
sâm.

12°/15°
Constanta
acum

mie.

7°/14°
joi

9°/15°
vin.

12°/15°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

11°
mie.

6°/17°
joi

5°/18°
vin.

7°/17°
sâm.

10°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

10°/19°
joi

10°/20°
vin.

11°/19°
sâm.

11°/24°