Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmen Tocală: Se face un program pentru dezvoltarea gimnasticii. Bellu şi Bitang vor rămâne la lot

Publicat in Mediafax, luni 11 noiembrie 2013 ·

Secretarul de stat în MTS, Carmen Tocală, a declarat, luni, agenţiei MEDIAFAX, că antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang vor rămâne la conducerea lotului naţional de gimnastică feminină, iar în prezent se lucrează la un proiect pentru dezvoltarea acestui sport, solicitat de cei doi tehnicieni.

"Nici vorbă ca lotul de gimnastică să rămână fără antrenori. Domnul ministru Bănicioiu s-a întâlnit cu Bellu şi Bitang şi a discutat despre descentralizare şi problema gimnasticii. Suntem familiarizaţi, pentru că de multă vreme se discută despre sală. De fapt, proiectul este de trei ani de zile pe lista priorităţilor, dar acum se face împreună un program de dezvoltare a gimnasticii pe centre pilot, un program în toată România pentru a mări baza de selecţie. Eu nu ştiu să se pună problema de demisie şi plecare de la lot. Bellu-Bitang, un cuplu extraordinar în gimnastica feminină, îşi doreşte mai mult decât se întâmplă în momentul de faţă în gimnastica românească", a spus Tocală.

Carmen Tocală a afirmat că solicitările celor doi antrenori sunt rezonabile, fiind identificate deja posibilităţile de finanţare a preoiectului. "Cerinţele lor sunt rezonabile şi se pot face. Noi avem deja prevăzuţi banii, începem să lucrăm la Programul Pierre de Coubertin, dar va trebui să aducem şi federaţia, să fie mai activă alături de antrenori şi de lot. Este foarte adevărat că s-a restrâns mult selecţia. La Oneşti sunt doar 16 persoane, la Deva doar 14 sportivi şi există un semn de întrebare în ceea ce priveşte viitorul acestei discipline. Se pune problema unui program naţional, iar cum acest program se întâmplă cu dânşii, nu au de ce să plece. Nici nu s-a pus problema să ne forţeze", a completat Tocală.

Potrivit gsp.ro, antrenorii Octavian Bellu şi Mariana Bitang au părăsit cantonamentul de la Izvorani, lăsînd lotul olimpic în grija tehnicienilor secunzi. Ei au condiţi

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 3 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 6 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 6 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 4 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 8 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 10 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 2 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 5 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 4 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/24°
Iasi
acum

13°
dum.

9°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
mie.

10°/15°
Constanta
acum

dum.

7°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/15°
Timisoara
acum

15°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°