Cântăreaţa americană Lady Gaga şi-a lansat cel de-al treilea album de studio din carieră, intitulat "Artpop", în faţa câtorva mii de admiratori, duminică seară, la New York.
Purtând un body şi o perucă albe, artista americană a interpretat câteva piese de pe noul ei album, într-un concert live pe care l-a susţinut în zona docurilor din cartierul Brooklyn, organizat în colaborare cu artistul Jeff Koons.
Admiratoare care purtau dresuri cu bandă adezivă şi portjartiere, bărbaţi îmbrăcaţi în paiete şi rujaţi în nuanţe de roşu, adolescente cu multe percinguri şi pantofi cu platformă, iar altele care purtau kilturi au alcătuit un public eclectic, pe măsura imaginii pe care şi-a construit-o excentrica artistă americană.
"Artpop" marchează revenirea sub lumina proiectoarelor a cântăreţei Lady Gaga, după mai multe luni de absenţă forţată.
Newyorkeza în vârstă de 27 de ani, care şi-a construit reputaţia atât prin videoclipurile sale, cât şi printr-un marketing permanent, a fost nevoită să suporte o operaţie la şold, care a întârziat lansarea noului ei album.
Lady Gaga, supranumită de unii "regina pop-ului", a fost detronată în ultima vreme de Miley Cyrus şi Katy Perry şi încearcă să îşi recâştige coroana.
Pentru noul album, ea a ales să colaboreze cu mai mulţi artişti contemporani, dintre cei mai cunoscuţi din lume, printre care Jeff Koons, care a prezentat-o pe artistă ca pe o Venus de Botticelli postmodernistă, pe coperta albumului.
Totodată, în Franţa, regizorul american Bob Wilson va prezenta la muzeul Luvru un videoclip pe care l-a regizat cu Lady Gaga.
Albumul este însoţit de o aplicaţie online, pe care vedeta americană o laudă spunând că este un melanj de artă, muzică, modă şi tehnologie.
Discul, la care a colaborat şi DJ-ul francez Madeon, combină influenţe R & B, tehno, rock şi disco, iar Lady Gaga îşi demonst