Iarna grea i-a pus pe jar pe distribuitorii de sare din toată Europa, aceştia asaltând salina. Conducătorii de tiruri aşteaptă şi două-trei zile în cabine până la vine rândul să se aprovizioneze cu sare ambalată.
În această dimineaţă zeci de tiruri au ocupat drumul care face legătura între Râmnicu Vâlcea şi Ocnele Mari, aşteptând să fie încărcate cu sare de la Explotarea Minieră. Şoferi sunt agitaţi, irascibili, nemulţumiţi de orele de aşteptare în cabina tirului. „Nu avem bani să ne ducem să dormim la hotel, nu avem unde să ne facem nevoile. Eu stau şi aştept de aproape 48 de ore şi tot mai am de stat. Cozile au început încă de miercuri să se formeze, iar nu de puţine ori între şoferii de tiruri apar discuţii", spune Petru Kaiser, din Sibiu. Un alt şofer, Bogdan Florinel, din Bucureşti, completează. „Ne mai anunţăm prin staţie când se mai strecoară câte-un şofer intrus şi nu stă la rând şi iese scandal", spune tiristul.
Bodyguarzi printre şoferi
Ing. Cristian Miu, şef de sector la Explotarea Minieră Râmnicu Vâlcea, ne spune: „Străinii speriaţi de iarna grea din Europa, au venit să cumpere sare de la noi. Dacă până acum cumpărau doar bulgarii, acum vin nemţii, austriecii, olandezii", spune inginerul. Creşterea cererii de sare pe piaţă i-a făcut pe distribuitori să-şi mărească comenzile, aşa că o singură firmă poate veni chiar şi cu 20 de tiruri. „Pentru a calma spiritele între şoferii de tiruri am luat în aceste zile câteva măsuri speciale. Am făcut contract cu o firmă de pază care să stea printre şoferi şi astfel să-i determine să nu staţioneze tirurile unul după altul şi astfel să nu ocupe un sens de circulaţie, ci să lase loc pentru a se strecura autovehiculele care circulă de la şi spre Ocnele Mari. Fiecare conducător de tir când vine semnează pe un tabel, păstrându-şi astfel ordine", mai spune ing. Cristian Miu. Deşi minierii de la O