Spre sfârşitul anilor ’80, voleiul românesc se afla pe o pantă descendentă, la fel ca mai toate jocurile de echipă de la noi. Perioada de glorie din deceniul şapte, când echipele naţionale erau nelipsite de pe podiumul Campionatelor Mondiale sau Europene, devenise deja istorie, la fel şi cele cinci victorii obţinute de Rapid şi Dinamo în Cupa Campionilor Europeni, cea mai tare competiţie rezervată cluburilor.
Vârful fusese atins în 1966 şi în 1967, când, doi ani la rând, cele două mari echipe şi-au disputat finala. Chiar dacă, o dată cu trecerea anilor, performanţele începuseră să piardă din strălucire, România continua să aibă un cuvânt de spus pe plan internaţional.
În 1989, două echipe făceau legea în voleiul românesc: Steaua, la masculin, şi Universitatea CFR Craiova, la feminin. Amândouă câştigaseră titlul naţional cu un an înainte şi participaseră în ediţia 1988-1989 a Cupei Campionilor Europeni, reuşind să ajungă între cele mai bune opt echipe de pe continent. La Steaua jucau în acea vreme Petre Ionescu, Pompiliu Dascălu, Cornel Şoica, Mihai Pădureţu, Marian Constantin, Cristian Pentelescu, Valeriu Spânu, Cristian Schoberl sau Alin Stavariu, adică oameni de bază ai naţionalei, iar antrenor era Gyula Bartha, o fostă glorie a clubului din Ghencea. Militarii aveau drept obiectiv calificarea la turneul final, deşi nimeriseră într-o grupă grea, din care mai făceau parte temuta Panini Modena (Italia), finalista ultimelor două ediţii, SV Hamburg (RFG) şi CV Palma de Mallorca (Spania). Chiar dacă în cele şase meciuri au jucat peste nivelul arătat în campionatul intern, steliştii nu au obţinut decât două victorii, ambele în faţa campioanei Spaniei, şi au ratat calificarea în "Final Four".
Unul dintre protagoniştii acelor meciuri, Petre Ionescu, jucător care a îmbrăcat tricoul roş-albastru timp de două decenii, între
