Patru persoane au fost rănite marți după-amiază, după ce o mașină care circula pe DN 1A, în localitatea prahoveană Teișani, a derapat și a lovit un copac. Mașina a căzut, apoi, 20 de metri în gol.
UPDATE ORA 16.20
Mașina implicată în accident este un Logan. Din fericire, doar una dintre cei patru victime a fost rănită mai grav.
„O persoană a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale, alte trei nu au avut nevoie de Ambulanță. Nu a fost nevoie nici de intervenția colegilor de la descarcerare“, ne-a spus Marina Dinu, purtăror de cuvânt al ISU Prahova.
Localitatea Teișani este dispusă la o altitudine de aproape 500 de metri, iar DN 1A în această zonă este înconjurat de râpe, în una dintre acestea alunecând și Loganul.
Persoanele din mașină transportau nou-născutul la Serviciul de Medicină Legală din București pentru efectuarea unei necropsii.
Localitatea Teișani. Foto teisani.page.tl
ORA 16.00
Tragedia este cu atât mai mare cu cât în mașina care a derapat se afla și un nou-născut, decedat anterior din cauze medicale. Familia acestuia îl transporta la SML pentru efectuarea necropsiei.
ORA 15.40
După impactul cu arborele, mașina a căzut de la o diferență de nivel de aproximativ 20 de metri.
Nu sunt probleme în traficul din zonă.
Ai aflat ceva interesant, ai pozat sau ai filmat? Scrie-ne pe ploiesti@adevarul.ro!