Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Magia faţă-n faţă cu fenomene inexplicabile

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 21 ianuarie 2012 ·

De la ora 22.00, Discovery Channel ne recomandă captivantul documentar \"Călugărul cu puteri supranaturale\", realizat în 2011.

Iluzionistul Dan White porneşte spre Himalaya, în Nepal, pe urmele unor poveşti uluitoare, care demonstrează că magia adevărată există. Localnicii susţin că în zonă există călugări care se folosesc de puterile lor pentru a răni sau chiar a ucide intruşii care le trec hotarele.

Dan se bazează pe abilităţile sale de a crea iluzii pentru a deschide uşi care în mod normal le sunt închise multora, în speranţa că va găsi unul dintre aceşti temuţi călugări. Într-un final, el ajunge în faţa unui astfel de monah, iar ceea ce urmează este extraordinar. Bărbatul îi povesteşte că şi-a descoperit puterile pe când era copil. Din joacă, a început să ridice pietricele fără să le atingă, folosindu-se doar de puterea minţii.

Fascinaţia iluziei

Născut în 1981, în Philadelphia, Dan White a devenit interesat de magie la vârsta de 10 ani, după ce tatăl său i-a dăruit un set "cu care să facă vrăji". Pentru a-şi cultiva pasiunea, s-a angajat în adolescenţă într- un magazin local care distribuia toate cele necesare numerelor de magie. Astfel, cu sau fără voie, a fost influenţat de iluzionişti cu experienţă, cu care intra zilnic în contact.

White declară pe site-ul theory11.com că a fost din ce în ce mai pasionat de subiect, dorindu-şi să descopere secretele acestei arte. A absolvit Universitatea Temple, unde a studiat pictura, antropologia şi istoria artei, după care, în 2002, s-a mutat în New York. Aici a avut şansa să lucreze cu celebrul David Blaine, alături de care s-a perfecţionat.

Întrebat ce sfaturi le poate da celor pasionaţi de iluzionism, Dan White spune: "Stăpâniţi elementele de bază, pentru că ele reprezintă fundaţia. Respectaţi-vă publicul - este mai inteligent decât aţi crede! Este

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum 2 ore
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

19°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

18°
sâm.

13°/18°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°