Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Biserica Ortodoxă, acuzată de discriminare

Publicat in Adevarul, joi 6 octombrie 2011 ·

În Raportul Departamentului de Stat al SUA, întocmit pentru lunile iulie-decembrie 2010, sunt mai multe acuze la adresa clericilor ortodocşi din Maramureş. În trei localităţi din judeţ, Biserica Ortodoxă şi cea Greco-Catolică se războiesc pentru biserici şi cimitire.

Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii, condus de Hillary Clinton, aduce în „Raportul internaţional privind libertatea religioasă" mai multe acuze la adresa Episcopiei Ortodoxe a Maramureşului şi Sătmarului. La fel ca şi în anii precedenţi, grupurile religioase minoritare spun că nu sunt lăsate să-şi construiască lăcaşe de cult. „Unele grupuri religioase minoritare au continuat să raporteze că autorităţile locale, pentru motive nejustificate, s-au opus acordării de autorizaţii de construcţie pentru lăcaşe de cult. Biserica Greco-Catolică a continuat să se plângă că autorităţile locale s-au opus în mod constant acordării unei autorizaţii de construcţie pentru o nouă biserică din Săpânţa, într-un caz în care parohia locală a cumpărat pământul în 2003", se spune în raport.

„Avem toate actele în regulă şi proiectul finalizat de câţiva ani. Nici acum nu ştiu de ce aceşti oameni nu ne dau voie să ne facem o biserică", a declarat Simion Ilieş, vicarul general al Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş. Mai mult, în aceeaşi localitate, se menţionează în raport, ortodocşii ar fi demolat turla unei biserici catolice fără a avea acest drept. Problemele de la Săpânţa apar în toate rapoartele întocmite în ultimii opt ani de către Departamentul de Stat al Statelor Unite ale Americii.

Slujbe în aer liber

Cu o problemă majoră se lovesc şi enoriaşii greco-catolici din Şişeşti, care umblă prin tribunale de mai bine de 17 ani pentru retrocedarea bisericii. „Instanţele judecătoreşti au amânat audierile în numeroase procese intentate de Biserica Greco-Catolică, iar proces

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Încă 9 cetățeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza. Numărul celor salvați se ridică la 323

Ziare.com acum 6 ore
În urma eforturilor Celulei de Criză Interinstituţionale, prin intermediul Ambasadei României la Cairo şi al Oficiului de Reprezentare al României la Ramallah, 9 cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi au

Ucraina va semna 7 noi acorduri de cooperare în domeniul securităţii, inclusiv cu SUA, anunță Zelenski VIDEO

Ziare.com acum 3 ore
După ce a semnat deja acorduri de cooperare în domeniul securităţii cu 9 țări, Ucraina pregăteşte alte şapte astfel de documente, inclusiv cu Statele Unite, a anunţat preşedintele Volodimir Zelenski în discursul său către naţiune de miercuri seara,

Marius Tucă Show începe joi, 2 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: Crin Antonescu

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Crin Antonescu, politician, istoric, fost președinte al PNL. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Țineți aproape!”

De Ziua Muncii Proteste violente, de amploare, în Franța. Forțele de ordine au intervenit

Ziua Constanta acum 5 ore
Proteste violente în mai multe orașe din Franța. Zeci de persoane au fost arestate, miercuri, în timpul manifestaților de 1 Mai la Paris și Lyon, după ce mai multe grupuri de anarhiști au încercat să deturneze marșul pașnic la care participă mii de

Preşedintele Columbiei declară că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul

News.ro acum 5 ore
Preşedintele columbian Gustavo Petro a anunţat miercuri că va rupe relaţiile diplomatice cu Israelul din cauza acţiunilor acestuia în Gaza, relatează Reuters. Petro l-a criticat deja aspru pe premierul israelian Benjamin Netanyahu şi a spus că vrea

Avertisment al salvamontiştilor: Întâlnirile cu şerpii pe munte devin din ce în ce mai dese şi în cele mai nebănuite locuri / Recomandările salvatorilor montani

News.ro acum 4 ore
Salvamontiştii atrag atenţia celor care vizitează zonle montane că din ce în ce mai des pot întâlni şerpi pe traseu, dar că serpii veninoşi nu atacă din proprie iniţiativă. Sfatul salvamontiştilor este ca reptilele să fie evitate.

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum 9 ore
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 9 ore
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 13 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

O tânără în vârstă de 13 ani, de cetăţenie străină, a căzut de la etajul unui bloc din Sectorul 4 / Victima a fost transportată la spital

News.ro acum 11 ore
Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 16 Poliţie au fost sesizaţi, miercuri, prin sistem 112, cu privire la faptul că o persoană a căzut de la etajul unui bloc, din Sectorul 4. Potrivit autorităţilor, v

Vremea

București
acum

12°
joi

12°/19°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/22°
dum.

11°/22°
Iasi
acum

joi

9°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

10°/20°
dum.

12°/22°
Constanta
acum

13°
joi

12°/14°
vin.

12°/16°
sâm.

14°/16°
dum.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

11°
joi

10°/21°
vin.

12°/21°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/22°
Timisoara
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/21°
dum.

11°/23°