Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Raluca Turcan: PDL nu se reduce la grei și la ușori

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 29 martie 2012 ·

Deputatul PDL Raluca Turcan consideră că PDL nu poate fi împărțit în grei și ușori și apreciază că nu este o idee fericită ca unii colegi să-l atace pe premierul Mihai Răzvan Ungureanu. Sursa: Codrin Prisecaru

"PDL nu se reduce la grei şi uşori, PDL înseamnă oameni care au muncit pentru acest partid şi atunci când avea 7% şi când a fost dat afară de la guvernare de PNL. Se creează impresia că există membri de partid de mâna întâi şi de mâna a doua, lucru care nu face decât şi mai mare rău partidului", a precizat Turcan pentru mediafax.ro. Ea a declarat că acum, când PDL "se zbate să-şi revină după consecinţa unor grele măsuri de austeritate", trebuie ca democrat-liberalii să aprecieze oamenii "după munca pentru partid".

"La Mihai Răzvan Ungureanu nu ţin nici şantajul, nici sentimentalismele"

Deputatul PDL a mai atras atenția că PDL s-a îndepărtat în ultimele săptămâni de temele legate de stabilizarea economică și că nu e o idee fericită ca unii membri de partid să-l atace pe Mihai Răzvan Ungureanu. "Să atacăm premierul fără de care nu vom putea să consolidăm ideea trecerii crizei înseamnă că nimeni nu va înţelege nimic şi ne batem singuri cuie în talpă. PDL are o mare problemă că în ultimele săptămâni de zile, s-a îndepărat aproape total de temele de stabilizare economică, de stabilizarea economică pe care le câştigase după doi ani de luptă cu criza", a spus ea.

"Cred că la Mihai Răzvan Ungureanu nu ţin nici şantajul, nici sentimentalismele, ci mai degrabă eficienţa şi mintea clară", a declarat Raluca Turcan. Ea a arătat că "prioritizarea investiţiilor" de către fiecare comunitate locală poate fi o soluţie de discuţie cu premierul "cu calm, fără tensiune şi puncte de vedere radicale".

Ieri, președintele PDL Buzău, Cezar Preda, a declarat că responsabil pentru situația din PDL este și premierul și a invocat necesitatea ca greii partidului să j

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Alfred Simonis, despre candidatura lui Popescu Piedone: „Ar trebui să se gândească la un exit”

HotNews acum o ora
Președintele Camerei Deputaților Alfred Simonis (PSD) a declarat, la Digi24, că Cristian Popescu Piedone nu are șanse să câștige funcția de primar al Capitalei, motiv pentru ar trebui să găsescă un „exit” din această situație, transmite News.ro. Alf

Președintele Iohannis se pensionează oficial

Wall-Street.ro acum 4 ore
Preşedintele Klaus Iohannis nu va mai preda Fizica la Colegiul Naţional ''Samuel von Brukenthal'', după ce şi-a depus cererea de pensionare pentru limită de vârstă, a confirmat, pentru Agerpres, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţea

EURO DINAMO! Dinamo Bucureşti s-a calificat în Final Four-ul EHF European League la handbal masculin

Mediafax acum o ora
Dinamo Bucureşti s-a calificat marţi la turneul final Final Four al competiţiei EHF European League, după ce a câştigat ambele manşe ale sferturilor de finală cu echipa daneză Skjern. În retur, Dinamo s-a impus clar, după ce la Bucureşti, în tur, el

SUA îşi îndemnă aliaţii să furnizeze Ucrainei sisteme antiaeriene Patriot

G4Media acum o ora
Secretarul american al apărării Lloyd Austin a încurajat marţi statele care deţin sisteme antiaeriene Patriot să doneze din ele Ucrainei, care aşteaptă mai multe arme pentru apărarea antiaeriană în faţa Rusiei, transmite AFP, conform Agerpres. „Exis

Încrederea Ucrainei în aliaţii NATO a fost afectată de eşecurile în livrarea de arme, afirmă Jens Stoltenberg. El sugerează ca NATO să preia de la SUA coordonarea ajutorului militar

News.ro acum 53 minute
Încrederea Ucrainei în aliaţii săi din NATO "a suferit o lovitură" din cauza întârzierilor şi eşecurilor în livrarea de arme pentru războiul împotriva invaziei ruse, a declarat şeful NATO, Jens Stoltenberg, într-o discuţie cu Reuters avută în timp c

Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj. Actorul fusese operat luni la genunchi

HotNews acum 3 ore
Actorul Florin Piersic a fost transferat la Institutul Inimii din Cluj, după ce luni fusese operat la genunchi. Medicii au decis să-l țină sub supraveghere ținând seama de vârsta înaintată, informează Antena 3, preluată de News.ro. Actorul Florin Pi

Locomotivă în flăcări lângă Timişoara. Peste 60 de călători s-au autoevacuat de urgenţă

Ziare.com acum 3 ore
Incendiu cu degajări mari de fum, marţi după-amiază, 30 aprilie, la compartimentul motor al unui tren care staţiona în gara din localitatea Hodoni de lângă Timişoara. Peste 60 de persoane s-au autoevacuat de urgenţă, iar pompierii au intervenit pent

Viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru Apărare. Invazia rusă în Ucraina a determinat-o pe Ursula von der Leyen să ia această decizie

Ziare.com acum 2 ore
Dacă va rămâne preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi, 30 aprilie, la Praga că, viitoarea Comisie Europeană va avea şi un comisar pentru apărare. Și asta dată fiind importanţa acestui sector în contextul războiului prov

Dâmboviţa: Asistent medical, reţinut sub acuzaţia că a bătut două adolescente internate la Psihiatrie

HotNews acum 4 ore
Un asistent medical de la un spital din Târgovişte a fost reţinut, fiind acuzat că a agresat fizic două minore, de 13 şi 17 ani, internate la secţia de Psihiatrie, relatează News.ro. Spital din RomâniaFoto: Inquam Photos / Cornel Putan Asistentul me

ANSVSA 3.200 de unităţi din industria alimentară în zonele turistice, luate la control de inspectorii sanitari

Ziua Constanta acum o ora
Inspectorii sanitari veterinari au controlat în ultima săptămână din luna aprilie peste 3.200 de unităţi din industria alimentară, situate în zonele de agrement şi localităţile de interes turistic, valoarea amenzilor aplicate depăşind 2,2 milioane d

Vremea

București
acum

14°
mar.

13°/20°
mie.

11°/21°
joi

13°/15°
vin.

12°/13°
Iasi
acum

17°
mar.

10°/22°
mie.

10°/22°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

11°
mar.

11°/14°
mie.

12°/15°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mar.

10°/20°
mie.

8°/21°
joi

9°/19°
vin.

12°/18°
Timisoara
acum

17°
mar.

12°/23°
mie.

10°/23°
joi

14°/19°
vin.

11°/13°