Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bistriţa: Alice Trif a iniţiat schimburile de experienţă între elevi bistriţeni şi francezi

Publicat in Adevarul, luni 14 februarie 2011 ·

Pasionată de fizică, Alice Trif era convinsă în liceu că va studia acest domeniu, totuşi după o vizită în Elveţia s-a schimbat radical şi a ajuns profesor de franceză

Atunci când era micuţă, Alice Trif visa să fie medic sau balerină, apoi în liceu a îndrăgit fizica datorită profesorului extreme de pasionat pe care îl avea la şcoală şi era convinsă că în acest domniu va lucra pentru restul vieţii sale. În clasa a X-a a mers însă într-un schimb de experinţă între tineri în Lausanne şi atunci s-a schimbat radical în privinţa opţiunilor pentru viitor şi a decis să studieze limba franceză. „M-am îndrăgostit de ceea ce am văzut acolo, iar limba engleză pe care noi o studiam în şcoală ca pe ceva teoretic s-a dovedit a fi ceva palpabil. Noi învăţam foarte multă gramatică, ştiam foarte bines ă citim în această limbă, dar nu ştiam să conversăm, să o aplicăm efectiv în viaţa de zii cu zi. În primele zile mi-a fost foarte greu, îi înţelegeam , dar îmi era frică să vorbesc, în cele din urmă mi-am dat seama cât de frumoasă este această limbă şi cât de puternic este impactul comunicaţional", povesteşte profesoara. A mers când a terminat liceul la Facultatea de Litere din cadrul UBB Cluj-Napoca şi apoi I s-a ivit oportunitatea de a primi un post la unul dintre cele mai prestigioase licee din judeţ. „Iniţial am mers la franceză-română pentru a studia limba, asta era singura mea idee, dar apoi s-a dovedit că îmi place foarte mult şi practica pedagocgică şi, atunci când s-a ivit un post liber la Liviu Rebreanu în '96 când am terminat şi facultatea nu am stat pe gânduri şi am intrat în învăţământ. Am intrat în Rebreanu ca într-un templu, era locul în care veneam şi dădeam olimpiadele în liceu", descrie profesoara perioda de început de carieră. A dus zece ani elevi în Franţa În urmă cu zece ani a venit cu o altă idee, să-i ducă pe elvii din Bistriţa în Franţa şi să-i aducă pe ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Preşedintele Iohannis se întâlneşte cu Joe Biden la Casa Albă

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. El va fi primit marţi, la Casa Albă, de către preşedintele SUA, Joe Biden.

Un soldat american a fost reținut în Rusia

HotNews acum o ora
Un soldat american a fost reținut în Rusia în timpul unei călătorii private acolo, care a fost efectuată recent, a declarat luni pentru Reuters un oficial american. politie RusiaFoto: Maksim Konstantinov / Zuma Press / Profimedia Arestarea soldatulu

Macron și Jinping propun un ”armistiţiu olimpic” în toate teatrele de război pe durata desfăşurării JO de vară de la Paris VIDEO

Ziare.com acum o ora
Emmanuel Macron şi Xi Jinping, preşedinţii Franţei şi Chinei, au pledat luni, 6 mai, pentru un "armistiţiu olimpic" în toate conflictele din lume pe durata desfăşurării Jocurilor Olimpice de vară de la Paris. Acest armistiţiu ar putea fi, de asemene

Hamasul anunţă că a aprobat o propunere a unui armistiţiu prezentată de Egipt şi Qatar

News.ro acum 3 ore
Mişcarea islamistă palestiniană Hamas anunţă luni că a acceptat o propunere de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza prezentată de către mediatori din Egipt şi Qatar, după şapte luni de război, relatează AFP. Premierul israelian Benjamin Netanyanu a

Facebook a decis: "Hristos a înviat" încalcă standardele comunității!

Ziua News acum 11 ore
Sâmbătă, 4 mai, două articole referitoare la Învierea Domnului, publicate pe pagina Rost, au fost cenzurate de Facebook, sub pretextul încălcării „standardelor comunității". Este vorba despre articolulul „Lumina Sfântă a fost primită la Mormântul Do

Marius Tucă Show începe marți, 7 mai, de la ora 20.00, live pe gândul.ro. Invitat: prof. univ. dr. Valentin Stan

Cancan acum o ora
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Valentin Stan, istoric și analist. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

NATO, UE şi SUA condamnă exercițiile nucleară ale Rusiei. Rușii au explicat de ce le-au efectuat

Wall-Street.ro acum 2 ore
NATO, UE şi SUA au calificat drept iresponsabile exerciţiile militare pentru folosirea unor arme nucleare tactice anunţate mai devreme de Moscova, care şi-a motivat această decizie în urma declaraţiilor unor oficiali occidentali şi implicării crescâ

Cinci muncitori mor intoxicaţi în Sicilia, într-o staţie de epurare la Casteldaccia, în apropiere de Palermo

News.ro acum o ora
Cinci muncitori au murit luni în Sicilia după ce au inhalat gaze toxice în timp ce efectuau lucrări de mentenanţă într-o staţie de epurare, anunţă pompierii şi primarul comunei Casteldaccia, în apropiere de Palermo, relatează AFP. ”Cinci muncitori a

O grenadă defensivă de mână a fost descoperită într-o pădure din Botoșani. "Putea exploda la orice acţiune mecanică"

Ziare.com acum 3 ore
Surpriză neplăcută, luni, 6 mai, pentru o familie botoșeneană. În timp ce se aflau la plimbare, printr-o pădure din localitatea Lozna, au găsit pe jos, o grenadă defensivă de mână, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă

STUPOARE la Varșovia! Un judecător polonez a cerut azil politic în Belarus

Gandul acum 3 ore
Un judecător din Polonia a cerut azil politic în Belarus, țară care este foarte apropiată de Rusia. Decizia provoacă un adevărat șoc la nivelul conducerii statului. Judecătorul Tomasz Szmydt a declarat, în cadrul unei conferințe de presă desfășurată

Vremea

București
acum

19°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

15°/18°
joi

11°/16°
Iasi
acum

18°
lun.

9°/24°
mar.

13°/26°
mie.

9°/17°
joi

10°/17°
Constanta
acum

11°
lun.

10°/16°
mar.

12°/20°
mie.

13°/16°
joi

13°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
lun.

11°/22°
mar.

13°/20°
mie.

12°/16°
joi

8°/12°
Timisoara
acum

18°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

13°/20°
joi

12°/18°