Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Trei piese de teatru într-una singură, la Dramatic

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 7 februarie 2012 ·

Actorii Teatrului „Sică Alexandrescu” le-au pregătit braşovenilor o nouă premieră, pentru acest sfârşit de săptămână - „Cel de lângă mine”, un spectacol ce adună trei piese scurte, semnate de dramaturgul american David Lindsay-Abaire. Acestea sunt: Crazy Eights, That Other Person, Baby Food, comedii scrise în cadrul evenimentului „The 24 Hour Plays On Broadway”. O competiţie în care piesele (toate într-un singur act) sunt scrise, regizate, produse şi prezentate în numai 24 de ore. Evenimentul este descris de The New York Post ca fiind echivalentul „unui dans pe sârmă fără plasă de protecţie”, provocarea pe care o oferă atât dramaturgilor, actorilor, regizorilor cât şi producătorilor făcându-l să fie extrem de popular. Avanpremiera spectacolului va avea loc vineri, începând de la ora 19.00.

David Lindsay-Abaire, născut în 1969, este unul dintre dramaturgii americani care a primit un Premiu Pulitzer. Acest lucru s-a întâmplat în 2007, premiul fiindu-i decernat pentru piesa Rabbit Hole. Referindu-se la textele sale, David Lindsay-Abaire spune că el vrea să vorbească în ele despre „outsideri care încearcă să îşi găsească echilibrul”. Pentru el, teatru este un loc al absurdului, de aceea încearcă se stea cât mai departe de realism, raportul personajelor sale cu lumea exterioară fiind unul cu totul diferit faţă de obişnuit.

Traduse în română de Diana Cavaliotti, cele trei piese scurte sunt puse în scenă de Vlad Zamfirescu, cunoscutul actor bucureştean. Cunoscut de către public şi din seriale de televiziune, dar şi din filme de lung-metraj, Vlad Zamfirescu a strâns în palmaresul său mai multe premii de interpretare, parte dintre ele primite, de-a lungul timpului, în cadrul Festivalului de Dramaturgie Contemporană Braşov.

Rolul de regizor a început să-l joace de curând, atunci când, în cadrul unui proiect independent, a regizat cele trei piese scurte ale l

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei

News.ro acum o ora
Guvernul suplimentează şi finanţarea Programului naţional ”Masă sănătoasă” cu aproape 100 de milioane de lei, a anunţat marţi premierul Marcel Ciolacu, în deschiderea şedinţei Executivului, el precizând că de acest program vor beneficia circa 460.00

Toți candidații la un post din Penitenciarul Arad au picat testarea psihologică. Suspiciuni privind un "ordin de sus"

Ziare.com acum 54 minute
Toţi cei şapte candidaţii care au participat la o testare psihologică în cadrul unui concurs de ocupare a unui post în Penitenciarul Arad au fost declaraţi inapţi, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudare din partea unor concurenţi, care spun că doar

Ciolacu, despre noua lege a păcănelelor: cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă

Mediafax acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că noua lege privind interzicerea păcănelelor produce efecte. Cei care nu-şi mută urgent aparatele rămân fără licenţă, a avertizat premierul.

Incident la metroul din Londra. Martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi

Mediafax acum o ora
Un incident grav a avut loc marţi la metroul din Londra. Unii martorii spun că mai mulţi oameni au fost înjunghiaţi într-o staţie. Zona a fost izolată şi mai multe echipe de la Poliţie şi ambulanţă au fost trimise în misiune.

Ciolacu: Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării / Premierul spune că a început aplicarea legii în localitățile cu mai puțin de 15.000 locuitori

HotNews acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu a susținut marți că Guvernul a început aplicarea noii legi privind interzicerea păcănelelor în localitățile cu mai puțin de 15.000 de locuitori. „Vrem să curățăm rapid de păcănele 90% din localitățile țării, urmând să facem

Cutremur cu magnitudinea 4.4, produs în Serbia, la graniţa cu România

Mediafax acum 3 ore
Cutremur cu magnitudinea 4.4 s-a produs, marţi, în Serbia, la graniţa cu România. Cutremurul a avut loc la 23 de kilometri vest de Drobeta-Turnu Severin.

Continuă CREȘTEREA ECONOMICĂ și în trimestrul II / Managerii români confirmă efectele programului de INVESTIȚII al PSD

Gandul acum 2 ore
Managerii români cred că România își va continua creșterea economică și în al doilea trimestru al anului 2024, conform studiului privind tendințele activității economice în perioada aprilie – iunie 2024, realizată de Institutul Național de Statistic

Activitatea cu publicul la Registrul Comerţului Bucureşti, suspendată marţi, în urma unui protest spontan

HotNews acum 2 ore
Activitatea cu publicul este suspendată marţi la Registrul Comerţului Bucureşti şi în mai multe registre din ţară, după ce membri ai Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) au declanşat un protest spontan, pe

Teodora Munteanu şi-a depus candidatura pentru funcţia de primar al Sucevei

Crai Nou acum 27 minute
Teodora Munteanu, actual viceprimar al municipiului Suceava, şi-a depus ieri candidatura pentru funcţia de primar al municipiului Suceava şi cea de consilier local în CL Suceava. „Candidez independent, dar nu sunt singură” a declarat ea. Teodora Mun

Cum vor circula trenurile de metrou în perioada zilelor libere de 1 Mai şi în noaptea de Înviere

Ziare.com acum 4 ore
Trenurile de metrou vor circula între orele 23:00 – 1:00, în noaptea de Înviere, la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 1:00 până la ora 5:00, la un interval de aproximativ 20 de minute, potrivit Metrorex, care a făcut public program

Vremea

București
acum

15°
mar.

13°/17°
mie.

12°/21°
joi

13°/17°
vin.

12°/17°
Iasi
acum

21°
mar.

10°/22°
mie.

10°/21°
joi

13°/23°
vin.

13°/23°
Constanta
acum

17°
mar.

13°/17°
mie.

14°/15°
joi

14°/16°
vin.

13°/14°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

10°/20°
mie.

8°/20°
joi

8°/19°
vin.

10°/16°
Timisoara
acum

22°
mar.

12°/22°
mie.

10°/23°
joi

12°/19°
vin.

11°/14°