Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mai mulți șefi de poliție sunt cercetați disciplinar

Publicat in Adevarul, vineri 3 decembrie 2010 ·

Nu mai puţin de 13 poliţişti, dintre care 12 cu funcţii de comandă, sunt cercetaţi disciplinar de comisia de disciplină, iar alţi 19 poliţişti au fost sancţionaţi deja cu atenţionare pentru superficialitate în desfăşurarea activităţii.

Măsurile vin după ce Corpul de Control al Ministerului a descoperit o serie de nereguli în Poliţia judeţului Arad. Controlul are loc după ce, în acest an, 19 poliţişti din Arad au fost reţinuţi şi cercetaţi pentru infracţiuni de corupţie. Secretarul de stat al MAI, chestor de poliţie, Ioan Dascălu, a anunţat că deplasările în teren ale şefilor din cadrul MAI vor continua în toate judeţele.

“Revenirea mea la IPJ Arad nu are loc într-un moment prea bun. În cursul anului am avut un număr de 19 cadre care au fost reţinute sau arestate pentru infracţiuni de corupţie”, a declarat secretarul de stat al MAI, chestor de poliţie Ioan Dascălu.

Nu își fac datoria cum trebuie

Printre cei cercetaţi se află unul dintre adjuncţii Poliţiei Arad, Stelian Manciu, şeful Poliţiei Rutiere Arad, Adrian Lile, şeful de la Resurse Umane, Petru Szabo, şeful de la Ordine Publică Gheorghe Nica, dar şi alţi şefi de posturi de poliţie din judeţ.

Măsurile luate ar putea merge până la schimbarea lor din funcţii. “Urmare a acestor grave carenţe manageriale, domnul ministru al Administraţiei şi Internelor, Constantin Traian Igaş, a aprobat declanşarea măsurii de cercetare prealabilă disciplinar împotriva a 13 cadre de poliţie din Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Arad”, a declarat şeful Corpului de Control al MAI, chestor principal Aurel Vlădulescu.

Printre nereguli se află analize de performanţă superficiale, planul de supravehere a traficului rutier neîntocmit corespunzător, controale interne în judeţ, inclusiv pe linie de combatere a corupţiei, superficiale sau chiar neefectuate, dar şi neînregistrarea corespunzătoare unor

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ploieşti: Un bărbat s-a aruncat de la etajul al şaselea al unui bloc. Incidentul, de faţă cu reprezentanţi ai mai multor instituţii

News.ro acum o ora
Un bărbat care ameninţa că se aruncă de la etajul al şaselea al unui bloc din municipiul Ploieşti şi-a dus la final ameninţarea, în prezenţa reprezentanţilor mai multor instituţii.

Florin Piersic se află în stare stabilă, anunță medicii de la „Matei Balş”. Mesajul transmis de actor

Libertatea acum 28 minute
Actorul Florin Piersic, 88 de ani, se află „într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul „Matei Balş” din Bucureşti, iar la acest moment, starea sa este stabilă, anunță miercuri reprezentanții de la Inst

Activele ruseşti îngheţate vor fi folosite pentru înarmarea Ucrainei, au decis statele UE

Libertatea acum 28 minute
Ambasadorii statelor Uniunii Europene au convenit de principiu ca banii Rusiei, blocați după sancțiunile impuse în urma invadării Ucrainei, să fie folosiți pentru susținerea militară a armatei lui Zelenski, a transmis AFP, preluată de Agerpres.

Primarul Botoşaniului, trimis în judecată după ce a dat unei femei subiectele la un concurs pentru postul de consilier

Libertatea acum 28 minute
Primarul municipiului Botoşani, Cosmin Andrei, a fost trimis în judecată, miercuri, de Direcţia Naţională Anticorupţie, după ce la începutul lunii februarie anchetatorii DNA l-au acuzat că a dat lista cu subiectele de examen unei femei care candida

Ilfov: Doi bărbaţi, reţinuţi după ce ar fi bătut şi sechestrat un tânăr, furându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane

News.ro acum o ora
Doi bărbaţi au fost reţinuţi de poliţiştii din Ilfov după ce, în urmă cu o lună, ar fi bătut şi ar fi sechestrat un tânăr într-o locuinţă din Chiajna, luându-i apoi cheile de la maşină şi două telefoane.

Matteo Salvini spune că Emmanuel Macron ar trebui „să se trateze”, după ce președintele francez a vorbit din nou despre trimiterea de trupe în Ucraina

Libertatea acum 28 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron este un politician „periculos" care ar trebui „să se trateze", a declarat, miercuri, vicepremierul italian Matteo Salvini, după ce liderul de la Elysee a vorbit din nou despre posibilitatea trimiterii unor trupe

Crin Antonescu îl votează pe Sebastian Burduja pentru Primăria Capitalei. Ce spune despre candidații la prezidențiale

Adevarul acum o ora
Crin Antonescu, fost presedinte al PNL, susține cǎ îl va vota pe Sebastian Burduja pentru funcția de primar al Capitalei, însǎ în ce priveşte alegerile prezidențiale liberalul afirmǎ cǎ este interesat mai mult de idei şi mai puțin de nume.

Suedia reintroduce controlul la frontiera internă de stat. Precizările MAE

Libertatea acum 28 minute
Ministerul de Externe a transmis miercuri, 8 mai, că autoritățile suedeze au luat decizia de a reintroduce controlul la frontiera internă de stat timp de 6 luni, în perioada 12 mai-11 noiembrie.

Comisia Europeană a publicat o analiză potrivit căreia deficitul de competenţe şi ponderea semnificativă a muncii la negru sunt factorii care explică şomajul de lungă durată în România

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană a publicat o analiză de ţară detaliată în domeniul ocupării forţei de muncă, al competenţelor şi al incluziunii sociale pentru România, Bulgaria, Estonia, Spania, Italia, Lituania şi Ungaria, prezentând în detaliu rezultatele cadru

Gorghiu, despre proiectul care dezincriminează posesia de canabis în limita a 3 grame: Mă voi opune unei asemenea măsuri. Uite aşa deschidem uşa larg unor altor tipuri de droguri foarte, foarte periculoase

News.ro acum 2 ore
Ministra Justiţiei Alina Gorghiu a declarat că se va opune unor măsuri precum cele prevăzute în proiectul de lege care dezincriminarea posesiei de canabis pentru consum propriu, în limita a trei grame. „Cel mai consumat drog din România de tineri es

Vremea

București
acum

15°
mie.

15°/19°
joi

13°/16°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/22°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/17°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/17°
joi

12°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

9°/13°
vin.

8°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

13°
mie.

13°/21°
joi

11°/17°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°