Daca i-ar fi zis de patru ori unei femei cum ca o ia, o lasa, o ia, o lasa si daca dama se intampla sa fie ploiesteanca, cu siguranta figura de june prim a premierului Tariceanu era acum arsa cu vitrion. Insa cu Romanica o sa-i mearga si de data asta. Va fi iertat.
Daca dupa 15 ani de libertate pe romani ii furnica iluzia ca au devenit un popor mai serios, dl. Tariceanu ii linisteste acum prin acest adevarat imn inchinat neseriozitatii de insusi capul Guvernului Romaniei. Asa cum apa a rupt atatia piloni de pod, dl.
Tariceanu a facut tandari o idee-stalp pentru inchegarea unei natii: cuvantul dat. Ein Mann, ein Wort, zice neamtul. Ein Wort, ein Mort, zice Toma Caragiu –Tariceanu a ucis cuvantul.
Cantitatea de incredere dintr-o societate, a oamenilor fata de institutii, a institutiilor fata de oameni, este vazuta de sociologia recenta a Occidentului ca parametrul cel mai important pentru stabilitatea functionala a unui stat.
Am vazut intr-o tara musulmana cum se incheia un contract de sute de milioane de dolari prin rostirea a doua vorbe: „Am durilah” si „Inshalah”, cu ajutorul si cu voia lui Dumnezeu. Nici o semnatura, nici un document. Dar daca se intampla sa calci aceste cuvinte in picioare esti stigmatizat, exclus, terminat.
La noi, nu-i problema, reactia cea mai frecventa cand cineva nu-si tine cuvantul fata de tine este sa tragi si tu in piept pe altul. Supravietuim astfel
printr-un pagubos echilibru al triseriei, pe care dl. Tariceanu tocmai l-a consfintit.
Vad ca unii iau foarte usor aceasta tarantela a „demisiei”, spunand ca „asa e in politica”. Nu, in politica mare si adevarata nu e asa. Acolo se fac compromisuri, concesii, cedari, dar nu batai de joc. Un politician autentic poate fi cinic si flexibil, dar nu penibil.
Dincolo de imaginea proprie, in momentul in care facea
