Însă arestarea acestui nemernic de Cătălin Voicu mi-a produs o mare bucurie! E ca şi cum aş fi aflat că a fost prins un criminal în serie. Le stau bine „brăţările" unor asemenea monştri!
În fond, nu a fost arestat un om, ci un mafiot. Orice pământean se naşte om, dar dacă-şi mănâncă omenia, atunci el şi numai el e responsabil de propria-i decădere la statutul de subom. Individul cu pricina iese din spectrul trăirilor umane şi intră în raza de acţiune a legii. Iar legea nu are sentimente. Cu o condiţie: aplicarea ei să nu fie otrăvită de intervenţiile unor gangsteri precum proaspăt-arestatul Voicu.
Decizia de ieri este şi o mică victorie a justiţiei. Dar victoria va fi totală, iar bucuria pe măsură, abia atunci când senatorul Voicu va fi condamnat, definitiv şi irevocabil, la ani grei de închisoare. Să-i putrezească oasele în puşcărie dacă şi-a folosit libertatea lui pentru a-şi bate joc de libertatea noastră!
Şi nu e totul. Odată cu Voicu trebuie băgaţi la beci şi complicii lui din politică şi din justiţie. Faptele există. Mai e nevoie doar de probe. Iar producerea acestora e un test de maturitate pe care-l dă sistemul juridic din România.
E nevoie şi de un decont politic. Să ne explice Ion Iliescu cum l-a recuperat din mulţime pe locotenentul îmbrăcat în civil, cum l-a băgat în Front şi, mai ales, cum l-a trimis să facă ordine la Parchetul General cu pistolul-mitralieră. Iliescu-cel-sărac-şi-cinstit ne mai poate spune cum l-a plasat prin diverse instituţii de stat şi cum l-a recuperat la Palatul Cotroceni, înnobilându-l drept consilier prezidenţial.
Justiţia e pe drumul cel bun. Dacă va avea puterea de a-i „împacheta" cum se cuvine şi pe înalţii judecători ai Înaltei Curţi care negociau sentinţele şi şpaga cu alde Voicu, atunci ar renaşte şi speranţa noastră într-un stat de drept. Iar bucuria de o zi, la arestarea unui mafiot, nu v