⢠Într-o piaţă, o precupeaţă striga în gura mare că autorităţile mint, că temperaturile au depăşit 44 şi chiar 45 de grade Celsius, că a văzut ea pe computerul de bord al maşinii cu care a venit din Bolintin că scria 44. "Nu vor să dea codul roşu, nenorociţii, ca să nu stea lumea din muncit şi să piardă statul", i se plîngea unui client. A doua zi, pentru prima oară de cînd a fost inventat, s-a dat şi codul roşu, mult aşteptat de precupeaţă. M-am dus la piaţă, pe la prînz, să cumpăr un pepene ca să mai domolesc efectele arşiţei asupra organismului. Pepenii zăceau maldăr, cu o cîrpă aruncată peste ei, lîngă un carton pe care scria "închis". Alături, precupeaţa de cu o zi înainte stătea, ca prostită, la o măsuţă. Am întrebat-o ce se întîmplă, şi cu greu mi-a răspuns că "nenorociţii" au dat codul roşu şi au închis pieţele. Şi că ea, oricum, trebuie să stea afară în căldură ca să-şi păzească pepenii pe care însă nu are voie să-i vîndă. Cine nu-i dă voie? Mi-a arătat un tip cu cămaşă albastră, cu un ecuson în piept, avînd în mînă o mapă şi mai albastră decît cămaşa. Vorbea la telefonul mobil şi părea că spune numai lucruri irefutabile. Precupeaţa îşi pierdea timpul, eu la fel. Ea nu putea să vîndă, eu nu puteam să cumpăr. Ea nu putea să plece, eu cel puţin puteam să plec. Şi m-am întors acasă. Copilul meu a priceput şi el că din cauza căldurii prea mari, constatate şi de autorităţi, există momente cînd nu se pot mînca pepeni.
⢠Şoferii profesionişti din România au fost opriţi să mai circule cu camioane de peste 7,5 tone, pe şosele, în zilele caniculare. Motivul este unul cît se poate de evident. La temperaturi mari, asfaltul şoselelor se topeşte şi roţile camioanelor grele se afundă făcînd şleauri care nu pot fi reparate apoi decît prin lucrări serioase. Camionagiii voiau totuşi să circule (şi probabil că tot ei ar fi fost primii care să se plîngă de strică