Mesajul a fost trimis. Multumesc!

CFR Marfă a pierdut un contract de 22,5 milioane lei cu CNH în faţa unei firme private

Publicat in Adevarul, luni 31 mai 2010 ·

Din cauza datoriilor pe care le are la bugetul de stat, CFR Marfă a pierdut un contract de 22,5 milioane de lei, fără TVA, cu Compania Naţională a Huilei (CNH), pentru transportul cărbunelui.

Contractul a fost câştigat de operatorului privat Grup Froviar Român (GFR) şi are o durată de trei ani. Transportul se va realiza în judeţul Hunedoara, de la staţiile de cale ferată Petroşani, Livezeni şi Lupeni la Vulcan, cantitatea totală programată fiind de 604.300 de tone de cărbune.

La licitaţie au participat doar CFR Marfă şi GFR. Una dintre cerinţele obligatorii ale licitaţiei a fost ca ofertantul să nu înregistreze datorii la plata impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la asigurările sociale.

CFR Marfă a solicitat eliminarea acestei prevederi, argumentând că, potrivit legislaţiei, autoritatea contractantă are dreptul să descalifice companiile cu datorii, însă nu este o cerinţă obligatorie, relatează Mediafax.

Totodată, CFR Marfă a arătat că CNH avea la 19 martie o datorie către transportatorul de marfă de 6,5 milioane de lei şi susţine că acesta este unul dintre motive pentru care înregistrează datorii la bugetul de stat.

CNH a respins solicitarea, astfel că CFR Marfă a depus o contestaţie la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, la care însă a renunţat.

CNH a înregistrat în primul trimestru din acest an pierderi nete de 136,7 milioane lei (33,2 milioane euro), cu 8,4% mai mici decât cele din trimestrul I al anului trecut, de 149,3 milioane lei. Cifra de afaceri din primul trimestru a fost de 167,1 milioane lei (40,6 milioane euro), în creştere cu 10% faţă de cifra de afaceri realizată în aceeaşi perioadă a anului trecut, de 151,6 milioane lei.

Acţionarul majoritar al GFR, cu 50,45% din acţiuni, este compania Grampet, deţinută de Gruia Stoica. În acţionariatul grupului se mai găsesc o persoană fizică, respect

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 29 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 48 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°