Laviniu Lacusta Presedintele celui mai important sindicat din invatamantul preuniversitar iesean, respectiv al Uniunii Sindicatelor Libere din Invatamantul Preuniversitar (USLIP) - fililala Iasi, Laviniu Lacusta, ii ataca dur atat pe ministrul demisionar al Educatiei, Daniel Funeriu, cat si pe noul ministru, Catalin Baba. El spune ca masura impusa de oficialii ministeriali privind cotizatia sindicala a fiecarui membru este abuziva. "Atat fostul ministru, cat si actualul desemnat se afla inca pe scara evolutiei lui Darwin. Ei trec de la etapa Homo erectus la Homo sapiens, iar domnul Funeriu se afla la nivelul omului de Neanderthal. Scopul celor de la minister a fost acela de a distruge sindicatele si de transformare a profesorilor in sclavi. Ei nu trebuie sa poarte grija sindicatelor si ar fi fost normal sa asigure conditii de munca si salarizare decenta oamenilor de la catedra", a declarat Lacusta.
Aceasta afirmatie vine in contextul in care aproximativ 8 la suta din corpul profesoral cotizeaza, în prezent, la sindicatele din educatie. "Anual, în conturile organizatiilor intrau aproximativ 70 de milioane de lei. Fondul de salarii la nivelul MECTS este undeva la 7,7 miliarde de lei. Din aceasta suma, 1 la suta intra direct în conturile federatiilor sindicale. Acum avem o mai buna reprezentare, ei vor alege sa plateasca celor care îi reprezinta cu adevarat. Cred ca este un mare câstig pentru reprezentativitatea cadrelor didactice sa plateasca acolo unde sunt reprezentate", a afirmat Funeriu.
Fostul ministru a facut aceasta declaratie în contextul în care Curtea de Apel Bucuresti a respins cererea prin care cele trei federatii sindicale din învatamântul preuniversitar, FSLI, FEN si Spiru Haret, solicitau împiedicarea aplicarii Ordinului Ministrului 4576 din 2011, dar instanta le-a respins cererea ca nefondata.
Laviniu Lac