De multe stagiuni repertoriul Nationalului bucurestean nu a oferit un astfel de spectacol de anvergura, care sa ne demonstreze convingator, ca si astazi, Shakespeare are ceva a ne spune. Intrebarii regelui Eduard, personajul central al piesei: "Ce fapta e sa-ndemni un om sa-si calce / Cuvantul intru lege si credinta?", regizorul Alexandru Tocilescu ii da un raspuns in acest spectacol de exceptie prin care pledeaza pentru rostul moralei in viata.
Asa cum precizam si in numarul trecut, viziunea regizorala gandita profund de Alexandru Tocilescu asupra piesei lui Shakespeare, nu se putea infaptui captivant pentru spectatorii mileniului trei, decat printr-o vizualizare spectaculoasa la care a contribuit o echipa de maestri. Este imposibil sa mai poti impresiona publicul de astazi doar cu o rostire frumoasa a versului lui Shakespeare despre necesitatea respectarii promisiunilor de catre individ, sa-i vorbesti despre morala, cand ea e pe cale de disparitie in societate. Alexandru Tocilescu, pe langa actori de valoare, a reunit si nume sonore pentru a-i infaptui in ansamblu vizualizarea si atmosfera ei, de la scenografie, pana la miscarea scenica, proiectiile video, cat si implicarea coloanei sonore. Oricata maiestrie ar desfasura actorii in intruparea personajelor, fara sprijinul celorlalti creatori din umbra, jocul lor nu ar obtine stralucire in aceasta complicata ultima piesa, descoperita ca ar apartine lui Shakespeare.
La contributia evenimentului teatral cultural, cum poate fi conside-rat acest spectacol, un merit substantial ii revine scenografului Dragos Buhagiar. O uriasa constructie metalica domina scena si este mereu manevrata pentru a se transforma intr-o poarta, intr-un pod, o cetate sau a sugera Turnul Londrei, fiind centrul campului de bataie al celor doua tabere aflate in conflict, englezii si francezii. Inventivitatea decorului mul