Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REVISTA PRESEI 22.02.2013

Publicat in Bursa, vineri 22 februarie 2013 ·

* ADEVARUL

* CALIFICARE! Steaua - Ajax 4-2 dld (2-0). Campioana Europei va veni la Bucureşti

Steaua a reuşit o performanţă uriaşă, calificându-se în optimile Europa League, deşi puţini credeau că poate întoarce rezultatul partidei de la Amsterdam. Latovlevici şi Chiricheş au fost eroii roş-albaştrilor, marcând cele două goluri care au trimis meciul în prelungiri. Deznodământul partidei din tur a frânt din aşteptările suporterilor, care nu şi-au mai dat coate la casele de bilete. Şefii Stelei au simţit pericolul unui stadion mai gol ca de obicei şi au căutat motive de mobilizare: "Vom da gol repede", a fost motto-ul, urmat imediat de un apel spre divinitate şi invocarea unui scenariu similar cu cel din "dubla" cu Valencia.

* Inflaţie de vicepreşedinţi la PNL

Viitorul Birou Permanent Naţional al PNL, care va fi ales la congresul de astăzi şi mâine, va avea, pe lângă preşedinte, un prim-vicepreşedinte şi 30 de vicepreşedinţi. Crin Antonescu va câştiga, fără emoţii, un nou mandat în fruntea PNL, iar Klaus Iohannis va ocupa postul de prim-vicepreşedinte, reînfiinţat special pentru primarul Sibiului. Acesta este verdictul aşteptat al Congresului PNL, programat pentru astăzi şi mâine. Practic, Crin Antonescu îşi consolidează poziţia şi se pregăteşte pentru alegerile prezidenţiale din 2014.

* Din ciclul "aşa e în România" - Marius Stan îl acuză pe Dan Adamescu că după ce şi-a ţepuit angajaţii şi partenerii de afaceri, repetă schema la Oţelul Galaţi

E milionar în euro. A intrat ca un veritabil salvator în acţionariatul unui club care acum doi ani juca în Liga Campionilor, însă, de la venirea sa, situaţia s-a înrăutăţit. "Jucătorii sunt neplătiţi din luna decembrie, iar antrenorul n-are contract", au dezvăluit cei de la club. "Adevărul" prezintă milionarul de carton din cauza căruia fosta campioana României a ajuns într-o situaţie crit

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 2 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Baraj promovare/menţinere Superligă: FC Botoşani – CS Mioveni 1-0

News.ro acum 3 ore
Echipa FC Botoşani a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia CS Mioveni, în prima manşă a barajului pentru promovare/menţinere în Superligă. Oaspeţii au avut prima ocazie la Botoşani, prin Alexandru Stan, în minutul 7, dar gazdele

Panică în Avrig, județul Sibiu. Autoritățile au transmis mesaje RO-Alert după ce un urs a fost văzut pe străzile orașului

Ziare.com acum 2 ore
A fost panică în oraşul Avrig, vineri seară, 17 mai, după ce la 112 a fost anunțat că un urs se plimbă prin oraș. Autorităţile sibiene au transmis, imediat, un mesaj RO-Alert. "În această seară în jurul orei 22:20, pe numărul unic de urgenţă 112 a f

Ciolacu, despre greva japoneză a angajaţilor din Guvern: Au avut o discuţie cu şeful Cancelariei. Nu am apucat să cunosc pe toată lumea din Guvern. Am şi promis că poate fac un team building, dar după ce ies la pensie

News.ro acum 6 ore
Premierul Marcel Ciolacu a declarat că a existat o discuţie între angajaţii din Guvern şi Alexandru-Mihai Ghigiu, şeful Cancelariei prim-ministrului, întrebat despre greva japoneză a lucrăritorilor din Executiv. El a adăugat că a promis că face un t

De ce s-a răsturnat avionul AN 2 pe un câmp de lângă Buzău. Detalii din anchetă VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Au apărut noi informații în ce privește răsturnarea avionului Antonov AN 2 pe câmpul din Buzău, a anunţat Aeroclubul României. Aeronava AN-2 implicată vineri dimineaţă, 17 mai, în incidentul de la Buzău a capotat în timpul rulajului pe aerodrom, dup

Robert Fico, operat din nou. ”Starea sa este în continuare foarte gravă”, anunță ministrul slovac al Apărării FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Ministrul slovac al Apărării Robert Kalinak anunță vineri, 17 mai, că Robert Fico, premierul Slovaciei, care a fost rănit grav prin împuşcare miercuri, 15 mai, a fost operat din nou şi se află în continuare în stare gravă, transmite AFP. Robert Kali

Armata israeliană anunţă că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Gaza

HotNews acum 2 ore
Armata israeliană a recuperat trupurile a trei ostatici din Fâșia Gaza, au anunţat vineri Forţele de Apărare Israeliene (IDF), potrivit BBC și News.ro. Shani Louk, o tânără în vârstă de 23 de ani, cu cetățenie germano-israeliană, a fost ucisă de Ham

DNA infirmă urmărirea penală a primarului Nicuşor Dan

Mediafax acum 4 ore
„La solicitarea mass media şi în referire la informaţiile vehiculate în spaţiul public privind pe unul dintre candidaţii la Primăria Capitalei, Biroul de Informare şi Relaţii Publice este abilitat să precizeze că în dosarul respectiv nu este dispusă

MMSS ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă

Ziua Constanta acum 13 ore
17 mai 2024 Comunicat de presă Peste 30.000 de locuri de muncă disponibile în cele 76 de locații în care ANOFM organizează Bursa Generală a Locurilor de Muncă. Ministrul Simona Bucura-Oprescu a discutat cu angajatorii și cu persoan

Ciucă: Instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei / Ne e teamă că se şubrezeşte democraţia şi că ne sunt atacate valorile? Păi să le apărăm!

News.ro acum 6 ore
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a afirmat, vineri, la evenimentul de lansare a candidaţilor liberali din judeţul Mureş, că instituţiile de evaluare din Europa şi America dau România ca fiind a doua cea mai mare putere economică din estul Europei. El

Vremea

București
acum

13°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/21°
mar.

12°/25°
Iasi
acum

14°
sâm.

10°/16°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

sâm.

9°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

13°/23°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

14°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/27°
lun.

16°/26°
mar.

15°/25°