Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dispreţ de un deget

Publicat in Romania Literara, vineri 9 februarie 2007 ·

O imagine greu de uitat a fost surprinsă, la trecutele inundaţii, de către obiectivele aparatelor de fotografiat. Cadavrul înnămolit al unui bărbat înecat înţepenise într-o ipostază grotesc-terifiantă, cu degetul mijlociu de la o mână ridicat, într-un gest ultim de o plasticitate batjocoritoare. Dispreţ, sfidare, injurie vizuală, toate erau exprimate prin degetul pornit ca o săgeată din pumnul ţinut strâns, într-o simbolistică atât de cunoscută, încât nu mai e cazul s-o detaliem. Presa noastră a făcut ce ştia şi ce ştie să facă mai bine: a pus instantaneul pe pagina întâi şi "pe sticlă", în prime time, bătând cu el obrazul autorităţilor "corupte" şi al guvernului "asasin"...

Poate că nu e o întâmplare că în jurul unui deget mijlociu (şi al gesturilor obscene făcute cu ajutorul lui) se învârteşte, într-un ameţitor carusel, Trimisul nostru special, romanul lui Florin Lăzărescu. Uneori viaţa întrece ficţiunea, alteori literatura obţine efecte mai bune, dar în mod frecvent cele două teritorii comunică subteran şi la vedere, prin calchieri, împrumuturi şi influenţe mai discrete. Pentru un prozator cu vocaţia, dublă, a poveştilor şi a realităţilor ce se cer descifrate, e natural ca o asemenea întâmplare să fie introdusă în trama epică şi exploatată artistic. Dar în ce fel?

Spre deosebire de romanul precedent (Ce se ştie despre ursul panda, 2003), cu platitudini ingenios montate, dar nu într-atât încât să fie convertite în altceva, proza de faţă conciliază remarcabil cele două planuri: al faptelor propriu-zise şi al regiei lor. Pe de o parte, înregistrăm numeroase întâmplări suculente, evenimente neaşteptate, explozive; pe de alta, observăm efortul încununat de succes al autorului de a rula acest material într-un proiect narativ inteligent articulat. De la o carte la alta, Florin Lăzărescu este în căutarea unei structuri elastice, deschise, în care să poată fi i

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Burduja, despre o dezbatere pe tema termoficării între Firea şi Nicuşor Dan: Râde ciob de oală spartă

Adevarul acum 57 minute
Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, i-a criticat, sâmbătă, pe primarul general, Nicuşor Dan, şi pe senatoarea PSD, Gabriela Firea, pentru întârzierile proiectelor de reabilitare a reţelei de termoficare. „Râde ciob de oală spart

Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti

News.ro acum o ora
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Potrivit Pagina de Timiş, care citează surse din rândul medicilor, starea agravată a sportivului a

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 4 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum o ora
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 6 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

Scandal uriaş la Eurovision. Reprezentantul Olandei a fost descalificat cu câteva ore înaintea finalei

Mediafax acum 3 ore
"Artistul olandez Joost Klein nu va concura în marea finală a concursului Eurovision din acest an", a anunţat sâmbătă într-un comunicat Uniunea Europeană de Radio şi Televiziune (EBU), organizatorul evenimentului. Decizia vine în urma unei anchete a

Cluj: Poliţia cere sprijinul populaţiei pentru găsirea unei fete de 13 ani care a plecat de acasă de joi

News.ro acum 2 ore
Poliţia judeţului Cluj face publice fotografii şi semnalmentele unei adolescente în vârstă de 13 ani care a plecat de acasă, din municipiul Cluj Napoca, de joi, fără a reveni. Cei care o recunosc şi au date despre locul unde se află sunt rugaţi să a

Hamas publică o înregistrare video cu un ostatic israelian

News.ro acum o ora
Gruparea teroristă Hamas a difuzat sâmbătă un nou videoclip în care apare un ostatic israelian deţinut în Fâşia Gaza. În clipul de 10 secunde, ostaticul se identifică drept Nadav Popplewell, în vârstă de 51 de ani, relatează The Times of Israel. Băr

Nikki Haley, în vederile echipei lui Donald Trump pentru funcția de vicepreședinte

HotNews acum 2 ore
Principala contracandidată a lui Donald Trump în alegerile interne ale Partidului Republican, Nikki Haley, este acum examinată activ de echipa de campanie a fostului președinte pentru a-i fi parteneră ca propunere de vicepreședinte în alegerile prez

Ministrul Rafila, despre starea lui Florin Piersic- „Evoluţia artistului este una favorabilă“

Ziua Constanta acum 4 ore
Evoluţia artistului Florin Piersic, operat la Spitalul "Foişor" din Capitală, este una favorabilă, a anunţat sâmbătă ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila. "Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era fav

Vremea

București
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

10°/17°
lun.

10°/18°
mar.

12°/18°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
mar.

7°/16°
Constanta
acum

21°
sâm.

11°/21°
dum.

13°/15°
lun.

11°/15°
mar.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

9°/21°
dum.

6°/13°
lun.

5°/17°
mar.

7°/19°
Timisoara
acum

23°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/19°