Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stabilitate pe piaţa chiriilor din Bucureşti

Publicat in Adevarul, miercuri 7 martie 2012 ·

Cea de-a doua lună a anului a evidențiat o stabilizare a pieței pe segmentul ”închirieri” și de aici o dinamică redusă în ceea ce privește chiria medie solicitată de proprietari și numărul de oferte ieșite pe piață, conform raportului lunar de monitorizare imobiliară Anunțuriparticulari.ro.

La fel ca și în cazul vânzărilor, se înregistrează un nivel scăzut al ofertei, aproape de minimul ultimilor 5 ani, comparativ cu media acestei perioade a anului, precum și cu modificări nesemnificative de preț, de doar câțiva euro/unitate. Potrivit autorilor raportului, persoanele aflate în chirie nu se mai mută cu aceeași frecvență, iar locuințele ”bune” de închiriat sunt ocupate.

Evoluția prețurilor

Raportul mai arată că nivelul chiriei solicitate de proprietari pentru o garsonieră a crescut doar cu 2 euro din ianuarie până în februarie, de la 228 euro la 230 euro. “Modificarea de preț este nesemnificativă și față de luna februarie a anului trecut, înregistrându-se acum o scădere de 2%, echivalentul a aproximativ 4 euro”, se spune în raport.

În ceea ce priveşte chiria medie solicitată pentru un apartament de două camera, aceasta nu a înregistrat nicio modificare în decurs de o lună, ajungând în februarie la 322 euro, de la 323 euro cât era la începutul anului. Se menține o scădere de doar 2% și pe acest tip de unitate în comparație cu prețurile solicitate în urmă cu exact un an.

Tendința de stabilizare se observă și la apartamentele de 3 camere. Variația de preț pe un interval de 12 luni este de -3%, din februarie anul trecut până în februarie 2012, echivalentul în medie a 17 euro, de la 470 euro la 453 euro. Diferența este similară comparativ și cu luna ianuarie a acestui an.

Singurele modificări mai mari de preț înregistrate de raportul Anunțuriparticulari.ro au fost pe segmentul apartamentelor de 4 camere, chiria med

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod galben de viituri pe râuri din 17 judeţe

Mediafax acum o ora
Specialiştii INHGA au instituit Codul galben începând de miercuri, de la ora 12.00, până joi la ora 8.00. Astfel, vor fi afectate anumite sectoare de râuri din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Someş (judeţele: Cluj, Săla

VIDEO Bucăți de stânci cad pe Transalpina, care rămâne închisă

HotNews acum 20 minute
Reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri (DRDP) Craiova au anunţat, miercuri, că circulaţia rutieră pe Transalpina, între Rânca şi Obârşia Lotrului, rămâne închisă atât timp cât există în continuare pericol pentru siguranţa publică. Î

Rareş Bogdan: Dacă facem ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan / Partidul extremist AUR, la un scor care nu le va da mai mult de 5 europarlamentari. PNL se bate pentru primul loc

News.ro acum o ora
Prim-vicepreşedintele PNL Rareş Bogdan a declarat miercuri că, dacă fac ce trebuie, Sebastian Burduja va fi între 24% şi 28%, exact cum va fi şi Gabriela Firea şi Nicuşor Dan şi astfel PNL are o şansă istorică la Capitală. El a mai afirmat că partid

VIDEO Groapa de gunoi din Galați arde de 24 de ore

HotNews acum o ora
Pompierii intervin de aproximativ 24 de ore pentru stingerea incendiului de la groapa de gunoi din zona Tirighina din Galați, unde focul a cuprins aproximativ patru hectare, a transmis, miercuri, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţ

Aeroportul Henri Coandă va avea o nouă parcare pentru autoturisme

Mediafax acum 13 minute
Investiţia pentru realizarea unei parcări moderne pentru pasagerii aeroportului vizează lucrări de amploare pe o suprafaţă de 20.265 mp. Termenul de execuţie este de 6 luni de la data începerii lucrărilor şi prevede realizarea a 662 de noi locuri de

Florin Piersic, ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios”, încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti / Starea actorului, stabilă în acest moment / Evoluţia imprevizibilă, dată fiind vârsta şi comorbidităţile

News.ro acum o ora
Actorul Florin Piersic este ”într-o evaluare complexă legată de procesul infecţios” încă de la internarea în Institutul ”Matei Balş” din Bucureşti, au anunţat, miercuri, oficialii unităţii medicale. Aceştia precizează că starea pacientului este stab

AstraZeneca retrage vaccinul anti-COVID-19! Vezi motivul

Ziua Constanta acum 3 ore
Compania farmaceutică AstraZeneca a anmunțat marți, 07 mai, că va retrage vaccinul anti-COVID-19, la nivel mondial, motivând că există un „surplus de vaccinuri actualizate disponibile”, notează Reuters. "Au fost dezvoltate mai multe variante ale vac

TikTok dă în judecată guvernul SUA și contestă legea împotriva companiei proprietare din China

Wall-Street.ro acum 28 minute
Platforma video TikTok şi compania chineză ByteDance, creatoarea şi deţinătoarea aplicaţiei respective, au dat în judecată guvernul Statelor Unite, apreciind că legea care obligă proprietara să îşi vândă acţiunile în termen de un an este neconstituţ

Semimaratonul Bucureşti, la a 13-a ediţie » Sunt aşteptaţi 10.000 de alergători!

Gazeta Sporturilor acum 18 minute
În weekend-ul 11-12 mai, Bucureștiul găzduiește cea de-a 13-a ediție Bucharest Half Marathon, iar evenimentul reunește mai multe curse de alergare.

Parlamentul, şedinţă solemnă pentru a marca Ziua Solidarităţii şi Prieteniei cu Statul Israel

Mediafax acum 2 ore
Membrii Birourilor Permanente Reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis, miercuri, convocarea unei şedinţe solemne a Camerei Deputaţilor şi Senatului, pe 14 mai, consacrată marcării Zilei Solidarităţii şi Prieteniei dintre România şi Sta

Vremea

București
acum

19°
mie.

14°/19°
joi

12°/19°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

15°
mie.

10°/16°
joi

11°/18°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/21°
Constanta
acum

15°
mie.

13°/16°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/16°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

12°/16°
joi

7°/12°
vin.

6°/17°
sâm.

8°/19°
Timisoara
acum

20°
mie.

13°/21°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

10°/21°