Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cina pentru viaţă

Publicat in Buna ziua Brasov, vineri 21 noiembrie 2008 ·

O cină de 12.807 lei. Nu este vorba despre cea mai scumpă cină servită într-o seară, ci de rezultatul campaniei de strângere de fonduri pentru proiectele „pro life” derulate de Fundaţia „Clinica Pro Vita” Braşov, pentru ajutorarea femeilor aflate în situaţia unei sarcini nedorite. Fundaţia a organizat miercuri seara o cină specială, la care au fost invitate peste 60 de persoane din diverse medii ale Braşovului: oameni politici, oameni de afaceri etc. „Cina pentru Viaţă” se desfăşoară anual şi este un moment foarte important pentru fundaţie. „Întrucât suntem o fundaţie non-profit, funcţionăm numai din donaţii. Un astfel de eveniment reprezintă o sursă de venit care acoperă o mare parte din cheltuielile fundaţiei, mijloc prin care putem duce la bun sfârşit toate obiectivele pe care ni le propunem”, a declarat Iosif Belea (foto), directorul „Pro Vita” Braşov. Evenimentul, ajuns la cea de-a cincea ediţie, a constat de fapt într-o cină festivă şi un program artistic. Pastorul Răzvan Mihăilescu (de la Biserica „Râul Vieţii”, Bucureşti) a fost invitatul special al acestei ediţii, el fiind şi cel care a rostit mesajul „pro life”. De asemenea, în cadrul acestei cine au fost invitate să vorbească despre ajutorul primit şi persoane care au beneiciat în mod direct de serviciile oferite de fundaţie. „Consider că evenimentul de aseară a fost o reuşită pentru Fundaţia «Clinica Pro Vita», fapt dovedit de către rezultatul financiar. Putem să spunem că această a V-a ediţie a «Cinei pentru Viaţă» a fost cea mai eficientă ediţie de la instituirea evenimentului în cadrul fundaţiei. Nu putem decât să fim recunoscători tuturor celor care au răspuns invitaţiei noastre şi au ales să ne sprijine investind în proiectele noastre «pro life». Pe lângă donaţiile în bani, unul dintre cei 65 de participanţi la eveniment, impresionat fiind de proiectele pe care le desfăşoară fundaţia noastră, şi-a ar

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lucian Bode: Am reuşit, la finalul primei etape, să depunem liste complete în peste 95% din unităţile administrativ-teritoriale din România

News.ro acum o ora
Secretarul general al PNL Lucian Bode a declarat, la evenimentul de vineri de lansare a candidaţilor liberali pentru judeţul Bistriţa-Năsăud, că este pentru prima oară în 34 de ani de democraţie când PNL reuşeşte să liste complete în peste 95% din u

AEP a anunţat că un număr de 18.955 de secţii de votare vor fi organizate în România pentru alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie

News.ro acum 2 ore
Autoritatea Electorală Permanentă va organiza, pe teritoriul României, 18.955 de secţii de votare la alegerile europarlamentare şi locale din 9 iunie.

Starea de sănătate a lui Florin Piersic, uşor îmbunătăţită. „Se alimentează şi bea singur lichide. Perioada critică este de 72 de ore”

Ziare.com acum 9 ore
Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi, 9 mai, unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. Reprezentanţii Spitalului „Foişor” din Capitală, unde Piersic es

Marcel CIOLACU la șantierul naval din BRĂILA: România produce! Închideți televizoarele….

Gandul acum 3 ore
„România produce!” a spus vineri premierul Marcel Ciolacu, în cadrul vizitei de pe șantierul naval din Brăila. Social-democratul spune că a rămas impresionat de maniera în care cei peste 2000 de salaroați își fac meseria. Vineri, prim-ministrul Marc

Cătălin Drulă: Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare

News.ro acum 3 ore
Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune

Liber la hoție? Evaziunea sub 1 mil. euro nu se mai pedepsește dacă prejudiciul e plătit

Wall-Street.ro acum 2 ore
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, Legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale, potrivit căreia prejudiciul de sub un milion de euro care este acoperit integral nu se pedepseşte. "În cazu

VIDEO Postul public TV din Italia a publicat din greșeală rezultatele votului național la Eurovision / Cum explică televiziunea gafa

HotNews acum 2 ore
Televiziunea de stat Rai și-a cerut scuze vineri pentru că a dezvăluit din greșeală rezultatele voturilor interne pentru semifinala Eurovision Song Contest, dând vina pe o defecțiune tehnică, relatează Reuters. Televiziunea publica din Italia a publ

Patru militari israelieni morţi şi doi răniţi grav în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, anunţă armata israeliană

News.ro acum 2 ore
Armata israeliană anunţă vineri că patru militari au fost ucişi în explozia unui ”dispozitiv exploziv”, ”în apropierea unei şcoli”, în oraşul Gaza, nordul Fâşiei Gaza, relatează AFP. ”Cei patru militari au fost uciţi (...) de un dispozitiv exploziv,

Peste 1,3 tone de peşte şi preparate din peşte, retrase de la vânzare de comisarii ANPC

Mediafax acum 6 ore
În perioada 22–26 aprilie, comisarii ANPC din întreaga ţară au verificat 332 operatori economici care vindeau peşte, preparate din peşte preambalate şi conserve din peşte. Au fost constatate abateri la 278 dintre aceştia. Au fost verificate circa 30

Ungaria nu va participa la noile planuri ale NATO de sprijin pentru Ucraina, insistă ministrul Szijjarto

Adevarul acum 2 ore
Ungaria nu va participa la planurile NATO de sporire a rolului Alianţei în coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina şi în instruirea soldaţilor ucraineni, şi nici la pachetul de ajutor pentru Ucraina în valoare de 100 de miliarde de euro propus

Vremea

București
acum

17°
vin.

10°/21°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/19°
Iasi
acum

19°
vin.

13°/21°
sâm.

10°/21°
dum.

9°/17°
lun.

6°/16°
Constanta
acum

10°
vin.

10°/15°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

12°/14°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

7°/18°
sâm.

8°/19°
dum.

8°/15°
lun.

6°/17°
Timisoara
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

11°/22°
dum.

12°/18°
lun.

9°/21°