Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Donaţie a unei fundaţii din Elveţia pentru şcoala din Adâncata

Publicat in Monitorul de Suceava, marți 10 decembrie 2013 ·

Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a anunţat că o fundaţie de întrajutorare din Elveţia a donat 5.000 de franci elveţieni pentru continuarea lucrărilor de modernizare a unei unităţi de învăţământ din această comună. Viorel Cucu a precizat că banii sunt donaţi de Fundaţia „Casa Helvetia” şi vor fi folosiţi pentru modernizarea şcolii cu clasele I-IV din Adâncata. El a subliniat că aceeaşi fundaţie a mai donat o sumă de 5.000 de franci elveţieni, bani care au fost folosiţi pentru modernizarea toaletei de la şcoala cu clasele I-IV din Adâncata. „Vreau să mulţumesc din nou conducerii Fundaţiei Casa Helvetia pentru donaţia făcută. Şi de data aceasta ne ajută străinii să rezolvăm problemele pe care le avem la unităţile de învăţământ din comună, în condiţiile în care, în ciuda tuturor demersurilor făcute, nu am primit nici un fel de sprijin din partea statului român”, a spus primarul comunei Adâncata.

Viorel Cucu a amintit că Fundaţia Casa Helvetia a decis să sprijine unităţile de învăţământ din această comună după ce reprezentantul fundaţiei, Walter Podolak, a vizitat în cursul anului trecut şcolile din Adâncata şi a rămas surprins că elevii sunt nevoiţi să folosească toalete aflate în exteriorul clădirilor, fără apă şi fără condiţii minime de igienă. Viorel Cucu a precizat că din primii bani primiţi de la această fundaţie a fost amenajată o toaletă modernă, în incinta şcolii din Adâncata. El a mai amintit că aceeaşi fundaţie, care desfăşoară activităţi umanitare în România de la începutul anilor '90, a oferit anul trecut, de Crăciun, peste 500 de cadouri elevilor şi preşcolarilor din Adâncata.

Primarul din Adâncata, Viorel Cucu, a anunţat că o fundaţie de întrajutorare din Elveţia a donat 5.000 de franci elveţieni pentru continuarea lucrărilor de modernizare a unei unităţi de învăţământ din această comună. Viorel Cucu a precizat că banii sunt donaţi de Fund

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mircea Geoană, despre sistemul de vot din România-„Este cel mai primitiv din toată Europa“

Ziua Constanta acum o ora
Sistemul de vot din România este cel mai primitiv din toată Europa a declarat, sâmbătă, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la Congresul Studenţilor din România, care a avut loc la Palatul Parlamentului. "Implicarea în viaţa cetăţii,

ARSVOM, detalii de ultim moment despre operațiunea de căutare după scufundarea navei lângă Sf. Gheorghe

Ziua Constanta acum 28 minute
ARSVOM desfășoară operațiune de căutare și salvare la Sf. Gheorghe, în urma scufundării unei nave. În cursul dimineții de 18.05.2024, Centrul Maritim de Coordonare (MRCC) a alertat Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare (ARSVOM) să int

Marcel Ciolacu, mesaj ironic către primarul USR al Bacăului: „Îl invit în Piaţa Victoriei, să vină DNA să ne ia”

HotNews acum 2 ore
Marcel Ciolacu a spus ironic că îl invită pe primarul USR al Bacăului, Lucian Stanciu Viziteu, „în Piaţa Victoriei, unde să vină DNA să ne ia”. Declarația a venit după ce liderul USR a fost întrebat dacă Viziteu ar trebui să demisioneze, în contextu

Premierul slovac Robert Fico este stabil, dar în stare gravă

Mediafax acum 2 ore
Vicepremierul slovac a mai spus că transferul lui Fico în capitala Bratislava de la spitalul din orăşelul din apropierea zonei în care a fost împuşcat de cinci ori de la mică distanţă nu va avea loc în zilele următoare, scrie Reuters. Nu a fost nevo

Monica Niculescu, învinsă dramatic în finala de dublu de la WTA Trophee Clarins - Minge de meci ratată

HotNews acum o ora
Perechea formată din Monica Niculescu și Lin Zhu (România / China) a fost învinsă în finala de dublu a turneului Trophee Clarins, de la Paris. Competiția face parte din categoria WTA 125. Monica NiculescuFoto: Mutsu Kawamori / AFLO / Profimedia Fina

Cele nouă țări europene care nu au semnat o declaraţie de promovare a drepturilor LGBT de ziua homofobiei. În ce categorie este România

Ziare.com acum 53 minute
Nouă state ale Uniunii Europene nu au semnat o declaraţie pentru promovarea politicilor în favoarea comunităţilor LGBTIQ+, prezentată vineri ţărilor membre de preşedinţia belgiană a Consiliului UE. Cele nouă țări sunt: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Ital

Cod galben de averse, grindină şi intensificări ale vântului în judeţul Neamţ

Ziarul Financiar acum 20 minute
Administraţia Naţională de Meteorologie anunţă că sâmbătă după amiază vor fi averse, grindină şi intensificări ale vântului în mai multe zone din judeţul Neamţ. Meteorologii au emis o avertizare cod galben. Avertizarea anunţă „descărcări electrice,

Rusia acuză Ucraina că a atacat regiunea Belgorod cu bombe franceze şi rachete americane. Cum s-a sfârșit atacul

Ziare.com acum 24 minute
Rusia a acuzat sâmbătă, 18 mai, Kievul că a atacat cu bombe ghidate franceze Hammer şi cu rachete anti-radar americane HARM regiunea rusă Belgorod, de la graniţa cu Ucraina. „O tentativă a regimului de la Kiev de a comite atacuri teroriste cu utiliz

Naufragiul de la Sf.Gheorghe. Elicopter al Forţelor Aeriene Române, în misiune de căutare pe mare

Mediafax acum 55 minute
Ministerul Apărării Naţionale anunţă că „la solicitarea Autorităţii Navale Române, ministrul apărării naţionale, Angel Tîlvăr, a aprobat punerea la dispoziţie, în regim de urgenţă, a unui elicopter care să sprijine eforturile autorităţilor române de

Bonă din București, reținută de polițiști. Femeia de 69 de ani este acuzată că a agresat fizic un copil de un an şi două luni - VIDEO

HotNews acum 40 minute
Poliţiştii Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Secţia 22 Poliţie au pus în aplicare, vineri, un mandat de aducere, emis pe numele unei femei, în vârstă de 69 de ani, faţă de care sunt efectuate cercetări într-un dosar penal de l

Vremea

București
acum

22°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/22°
lun.

13°/24°
mar.

12°/22°
Iasi
acum

16°
sâm.

11°/16°
dum.

9°/22°
lun.

11°/24°
mar.

11°/24°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

13°/17°
mar.

15°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

10°/20°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

26°
sâm.

11°/26°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/26°