Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ieseni cu singe albastru

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 28 iulie 2003 ·

Despre stramosii unora dintre ei a scris Dimitrie Cantemir. Altii sint mentionati in izvoarele istorice inca dinainte de vremea domniei lui Stefan cel Mare. Secole de-a rindul, inaintasii lor au stapinit peste tinuturile Moldovei. Sate intregi erau la picioarele lor, iar slugile roiau cu zecile prin palatele si conacele in care-si duceau traiul pretios. Femeile lor nu stiau decit sa mingiie clapele pianului si sa vinture evantaiul. Au crescut cu guvernante, si primele cuvinte le-au rostit in frantuzeste sau nemteste. Din toate acestea nu au mai ramas acum decit carti de istorie, iar peste ele s-a asezat praful. Branisteanu, Butureanu, Badarau, Petrescu-Dimbovita, Caraman sint doar citeva nume. Acum oameni simpli, multi dintre urmasii lor sint insa invidiati inca de semeni, care cred ca prin vene le curge singe albastru. Sint ultimii boieri ai Iasului. Intreaga lui avere sta deocamdata ghemuita intr-un apartament de doua camere. De fapt, mai are si o masina, cu care urca in fiecare zi Copoul, cind merge la slujba. Il cheama Gabriel Badarau si este profesor la Facultatea de Istorie. Pe cind era student, si-a studiat arborele genealogic. Nu i-a fost greu, intrucit numelui sau i s-au dedicat studii de specialitate. Primul stramos pe care l-au retinut izvoarele istorice stapinea in 1403 peste tinutul Tutovei, iar cinci veacuri mai tirziu Badaraii se gaseau in nordul Moldovei, pe malul Prutului. De o parte si alta a riului se intindeau domeniile lor, terenuri arabile, paduri si satul ce le purta numele. Badarai se cheama si acum si face parte din comuna Santa Mare, judetul Botosani, situata in apropiere de granita cu Iasul. De mosia Badarailor s-a ales insa praful odata cu instaurarea regimului comunist. Conacul familiei a fost transformat in sediu CAP, iar ulterior darimat. Ca urmare, parintii profesorului de la Facultatea de Istorie au fost fortati sa se multumeasca cu f

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Haos pe autostrada A1, în vestul țării, după explozia anvelopei unui TIR. Circulație afectată pe ambele sensuri de mers

Press Alert acum o ora
Centrul InfoTrafic din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române a informat că în urma unei explozii la nivelul unei anvelope, un autotren a derapat, blocând benzile 1 și 2 ale autostrăzii A1, la kilometrul 375, sensul Râmnicu-Vâlcea – Deva,

Prognoza meteo sâmbătă, 18 mai 2024. Vremea se încălzeşte: la cât ajung temperaturile

Adevarul acum o ora
Potrivit prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, temperaturile vor fi în creştere în cea mai mare parte a ţării, ajungând şi până la 26 de grade, dar cerul rămâne mai mult înnorat.

Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie. Precizările MAE

HotNews acum 10 ore
Trei români au anunţat autorităţile că se află în Noua Caledonie, iar Consulatul General al României la Paris ţine legătura cu ei, monitorizează situaţia lor şi este pregătit să intervină dacă este nevoie. Soldați francezi care asigură securitatea a

Zelenski: Acum, după atacurile ruseşti, sectorul nostru energetic a pierdut o parte semnificativă din producţie. Este nevoie de timp pentru a-l restabili

News.ro acum 5 ore
Preşedintele Ucrainei Volodimir Zelenski afirmă cp, după atacurile ruseşti, sectorul energetic ucrainean a pierdut o parte semnificativă din producţie, subliniind că este nevoie de timp pentru a-l restabili. El a precizat că a avut o discuţie pe ace

Producătorul chinez de vehicule electrice Xpeng va lansa prima sa maşină zburătoare în 2026

Capital acum o ora
Xpeng AeroHT, o filială a companiei Xpeng, intenționează să livreze clienților săi mașina zburătoare până în 2026, a anunțat vineri copreședintele producătorului chinez de vehicule electrice, într-un interviu pentru CNBC.

FC Botoşani a învins-o pe Mioveni, în turul barajului de Superligă

Mediafax acum 12 ore
Partida din Moldova s-a terminat cu scorul 1-0 pentru gazde. A marcat Aldair, în minutul 90+3, cu un şut de la distanţă. Oaspeţii au avut un gol anulat pentru ofsaid, în prelungirile primei reprize. A înscris atunci Blănaru, cu o lovitură de cap. Pa

30 de ani de închisoare primiți de atacatorul ce a vrut să-l asasineze pe soțul lui Nancy Pelosi, lider al democraților din SUA

Ziare.com acum 3 ore
Justiția americană l-a condamnat vineri, 17 mai, pe individul care l-a atacat cu un ciocan pe soţul lui Nancy Pelosi, fostul lider democrat al Camerei Reprezentanţilor. Agresorul a primit 30 de ani de închisoare. David DePape a fost găsit vinovat, l

Autorităţile ucrainene acuză că locuitori din oraşele de graniţă sunt luaţi captivi de forţele ruse, pentru a fi folosiţi ca scuturi umane

News.ro acum 4 ore
Forţele ruse au capturat zeci de civili în oraşul de graniţă Vovchansk, a declarat un oficial ucrainean, un ofiţer de poliţie regional acuzând că cei capturaţi au fost folosiţi ca „scuturi umane”, relatează CNN. Moscova şi-a intensificat ofensiva în

Timbre cu miros de baghetă: Poşta franceză sărbătorește celebrul produs de panificație printr-un timbru cu microcapsule olfactive

G4Media acum 3 ore
Poşta Franceză a lansat un timbru poştal pentru a celebra bagheta, descrisă cândva de preşedintele Emmanuel Macron drept „250 de grame de magie şi perfecţiune”, relatează The Guardian, citat de News.ro. Timbrul, care costă 1,96 €, înfăţişează o bagh

OpenAI dizolvă echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale AI, la mai puţin de un an de la anunţarea acesteia

News.ro acum 5 ore
OpenAI şi-a desfiinţat echipa concentrată pe riscurile pe termen lung ale inteligenţei artificiale, la doar un an după ce compania a anunţat formarea acesteia, a confirmat vineri o sursă familiarizată cu situaţia, pentru CNBC. Persoana, care a vorbi

Vremea

București
acum

14°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/25°
mar.

13°/22°
Iasi
acum

15°
sâm.

11°/17°
dum.

10°/23°
lun.

11°/24°
mar.

12°/23°
Constanta
acum

15°
sâm.

13°/16°
dum.

13°/16°
lun.

14°/17°
mar.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/19°
dum.

11°/23°
lun.

12°/23°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

18°
sâm.

12°/24°
dum.

14°/26°
lun.

15°/27°
mar.

15°/27°