Unii comentatori evaluează deja în termeni dramatici consecinţele anului electoral 2012 în România, cu toate confruntările sale şi participarea la/absenţa de la vot, în joaca politică a acestui an 2013.

Partea şi întregul. Unii comentatori evaluează deja în termeni dramatici consecinţele anului electoral 2012 în România, cu toate confruntările sale şi participarea la/absenţa de la vot, în joaca politică a acestui an 2013. Ceea ce păruse a fi o confruntare politică între forţe politice de stânga şi forţe politice de dreapta, căutând ambele o apropiere sau depărtare de centru, devine tot mai paradoxal o substituire a părţii cu întregul. Un partid este o parte (cuvântul asta înseamnă) a unui întreg: partidele care au câştigat alegerile depun un efort teribil pentru a-şi asigura beneficiile întregului. Jocul politic, degenerat în joacă politică nu numai că a dus la dispariţia, în termeni practici de opoziţie, a unui partid, PDL, dar a şi transformat procesul său de autodevorare în sfârşitul unei partide. O partidă nu de şah, ci de table, cum se joacă la noi, în cartier. Poate competiţia internă să-l revigoreze.

Victoria unui partid sau a unei coaliţii, ridică mereu un semn de întrebare privind electoratul ca întreg. România electorală este copia diformă a României din noi înşine. Insistenţa cu care un politician scoate în evidenţă numărul celor care votează, fără ca numărul celor care nu votează să fie luat în considerare, spune mult despre lipsa de orizont a politicii. Cu privirea fixată pe vârful nasului, miopul politician nu vede prăpastia care se apropie: când ceea ce a făcut va duce la căderea în gol, strigătul e tardiv. Se ştie, dezastrul politicii nu e eşecul politicienilor, ci al nivelului nostru de viaţă într-o ţară în care oamenii sunt repede marcaţi ca “băsişti”, “pontişti”, “antonişti”…e trist.

Statofagia. Dispariţia, deocamdat