Un tânăr din Făgăraş, care îşi câştiga existenţa furând din magazine, a fost prins, miercuri, de poliţişti. Băiatul în vârstă de 20 de ani, a furat, din martie 2006 până în prezent, din şase magazine, mai multe bunuri în valoare totală de 6.000 de lei. Hoţul obişnuia să spargă geamurile societăţilor, intra în magazine şi fura produsele de valoare. Oamenii legii l-au prins, însă, pe suspect. „Suspectul este cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul va sta după gratii mai mulţi ani. Un tânăr din Făgăraş, care îşi câştiga existenţa furând din magazine, a fost prins, miercuri, de poliţişti. Băiatul în vârstă de 20 de ani, a furat, din martie 2006 până în prezent, din şase magazine, mai multe bunuri în valoare totală de 6.000 de lei. Hoţul obişnuia să spargă geamurile societăţilor, intra în magazine şi fura produsele de valoare. Oamenii legii l-au prins, însă, pe suspect. „Suspectul este cercetat, în stare de libertate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat”, a declarat comisarul şef Liviu Naghi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Braşov. Dacă va fi găsit vinovat, tânărul va sta după gratii mai mulţi ani.