Ascensiunea fulminantă a noilor puteri economice asiatice obligă Uniunea Europeană să găsească rapid răspunsuri.
Viorel Isticioaia-Budura este diplomatul român cu cel mai înalt rang în „Ministerul de Externe" al Uniunii Europene. Sub conducerea sa se află departamentul care se ocupă de relaţiile UE cu ţările din zona asiatică şi din Pacific, incluzând Japonia, dar şi marile puteri emergente, China şi India. Viitorul economic al Europei depinde şi de modul în care îşi va defini strategia în raport cu aceşti giganţi asiatici. Viorel Isticioaia-Budura, 59 de ani, a fost, timp de opt ani, ambasador al României în China. Licenţiat în limba şi literatura chineză chiar la o universitate din China, sinolog, şi-a pus acum expertiza şi experienţa deloc de neglijat a relaţiilor româno-chineze în slujba intereselor Uniunii Europene.
Ovidiu Nahoi, Ion M. Ioniţă
Ovidiu Nahoi: Domnule ambasador, sunteţi un specialist în ceea ce se numeşte China, iar China este totuşi pe buzele tuturor privind ascensiunea sa fulminantă ca putere globală. Vorbiţi chineză, cunoaşteţi foarte bine ce se întâmplă acolo. Cât de interesată este China de a juca un rol, de pildă, în Europa, de a deveni China o putere în Europa? Cum se vede Uniunea Europeană din China?
Viorel Isticioaia-Budura: Ei văd un rol absolut important al Uniunii Europene. Nu numai pentru că Uniunea reprezintă un ansamblul de state, ci mai ales, prin valorile, prin principiile pe care China, chiar dacă nu le îmbrăţişează în mod, aş spune automat - noi avem, după cum bine ştiţi, cerinţele noastre în materie de guvernare democratică, viaţă parlamentară multipartidică, respectarea drepturilor omului, ş.a.m.d - le acceptă. Dar modul în care China le poate îmbrăţişa şi aplica efectiv este încă, în continuare, un subiect de controversă, de dezbatere şi uneori chiar de discuţii directe între par