Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Politicile lui Bush au securizat Statele Unite

Publicat in Adevarul, vineri 30 noiembrie 2007 ·

>> După 11 septembrie 2001, au existat zeci de tentative teroriste pe teritoriul SUA, însă serviciile secrete americane au reuşit să le oprească pe toate. Experţii americani în probleme de >> După 11 septembrie 2001, au existat zeci de tentative teroriste pe teritoriul SUA, însă serviciile secrete americane au reuşit să le oprească pe toate.

Experţii americani în probleme de securitate naţională admit faptul că terorismul este un duşman omniprezent, care poate lovi teritoriul american oricând, oriunde şi folosind aproape orice fel de mijloace. Cu toate că au trecut mai mult de şase ani de la evenimentele de la 11 septembrie 2001, niciun alt atentat nu a reuşit să lovească obiective militare sau civile de pe teritoriul Statelor Unite, în ciuda faptului că au mai existat zeci de tentative de acest gen.

Chiar şi cei mai acerbi critici ai preşedintelui american recunosc faptul că, cel puţin în materie de securitate naţională, politicile acestuia au reuşit să securizeze spaţiul american. Toate au venit însă cu un preţ, mult contestatul Patriot Act fiind unul dintre cele mai controversate acte legislative din istoria democraţiilor occidentale.

După 11 septembrie 2001 teroriştii au încercat de nenumărate ori să lovească Statele Unite la ele acasă, însă, contrar aşteptărilor majorităţii, nu au reuşit. America a rămas în siguranţă în ciuda faptului că teroriştii au încercat în ultimii ani, în mod repetat, să producă noi atentate. În mediul academic liberal există o perspectivă des întâlnită, şi anume că după 11 septembrie 2001 nu au mai existat tentative teroriste.

"Explicaţia rezonabilă este că nu există terorişti pe teritoriul american şi că puţini au posibilitatea de a lovi din afara ţării", susţine John Muller, în "Mai există un pericol terorist? Mitul duşmanului omniprezent", publicat în "Foreign Affaires", în octombrie 2006. Şi totuşi, numă

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

AstraZeneca anunţă că va retrage vaccinul COVID-19 la nivel global, deoarece cererea scade

News.ro acum 26 minute
AstraZeneca anunţă că a iniţiat retragerea la nivel mondial a vaccinului său COVID-19 din cauza unui "surplus de vaccinuri actualizate disponibile", transmite Reuters De asemenea, compania a precizat că va proceda la retragerea autorizaţiilor de int

Ian Gelder, actorul care l-a interpretat pe Kevan Lannister în Game of Thrones, a murit la 74 de ani

Mediafax acum 27 minute
Gelder a murit luni, la cinci luni după ce a fost diagnosticat cu cancer al căilor biliare, a anunţat actorul Ben Daniels pe Instagram. El a spus că Gelder a fost un „actor minunat”. „A fost cea mai bună, cea mai generoasă, cea mai plină de spirit ş

VIDEO & GALERIE FOTO Klaus Iohannis, întâlnire cu Joe Biden la Casa Albă. Iohannis: Trebuie să devenim mai puternici din punct de vedere militar. Războiul este în Marea Neagră / Despre sistemele Patriot pentru Ucraina: „Vom discuta în CSAT ce putem să oferim”

Mediafax acum 8 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, se va afla, în perioada 7-8 mai, într-o vizită de lucru la Washington, DC. Iohannis: Am abordat şi problema României în programul Visa waiver, obiectivul nostru este să îndeplinim toate obiectivele în acest pro

SUA au oprit transportul de arme către Israel pentru a preveni invazia de la Rafah, potrivit unui oficial american

News.ro acum o ora
Administraţia preşedintelui american Joe Biden a oprit săptămâna trecută un transport de arme către Israel, în opoziţie faţă de aparentele demersuri ale israelienilor de a invada oraşul Rafah din sudul Fâşiei Gaza, a declarat marţi un înalt oficial

Poliţiştii locali protestează astăzi în faţa guvernului

Ziarul Financiar acum 8 ore
Sindicaliştii din cadrul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor Unite din Poliţia Locală protestează astăzi în faţa Guvernului României. Poliţiştii locali cer aplicarea condiţiilor legale de muncă pentru această categorie respectarea normei de hrană şi

Borussia Dortmund elimină surprinzător pe PSG şi e în finala Ligii Campionilor

Mediafax acum 40 minute
Chiar şi după o victoria din tur cu 1-0 pe teren propriu în faţa lui PSG pe 30 aprilie, graţie golului lui Niclas Fullkrug, specialiştii şi fanii se aşteptau ca francezii să îi surclaseze în manşa secundă. PSG a nimerit bara de patru ori, totuşi cel

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum 11 ore
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Cutremur în Maramureş. Magnitudinea seismului de miercuri dimineaţă

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, cutremurul a avut loc la ora 6.02 în judeţul Maramureş. Acesta a avut magnitudinea 2,6 şi s-a produs la adâncimea de 6,8 kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea

Ce nu e bine să facă femeile în miercurea din Săptămâna Luminată

Adevarul acum 32 minute
Săptămâna care urmează după Învierea Domnului este cunoscută sub numele de Săptămâna Luminată. În biserici, slujbele din Săptămâna Luminată se ţin cu Uşile Împărăteşti larg deschise, ca un simbol pentru uşa deschisă de la mormântul Mântuitorului.

Dictatorul chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, un aliat al Rusiei

G4Media acum o ora
Preşedintele chinez Xi Jinping îşi continuă turneul european în Serbia, unde a ajuns marţi seară venind de la Paris, transmite AFP, citată de Agerpres. Liderul chinez „a sosit la Belgrad cu un avion special în seara zilei de 7 mai pentru a face o vi

Vremea

București
acum

18°
mie.

14°/18°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
Iasi
acum

12°
mie.

11°/17°
joi

9°/17°
vin.

12°/20°
sâm.

12°/19°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

13°/14°
vin.

13°/15°
sâm.

11°/16°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

12°/14°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
sâm.

8°/18°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/22°
joi

11°/18°
vin.

11°/18°
sâm.

11°/21°