Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia nu-şi va atinge ţintele bugetare – raport parlamentar

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 2 septembrie 2011 ·

Grecia nu-şi va atinge probabil ţintele bugetare stabilite pentru acest an chiar dacă va implementa reforme dureroase, din cauza amânărilor de până acum în punerea în aplicare a măsurilor de austeritate de către guvern şi a încetinirii rit­mului de creştere al economiei mondiale, este concluzia unui raport al unui comitet parlamentar grec format din specialişti financiari, potrivit CNBC.

Comitetul, creat recent pentru a oferi legislatorilor greci estimări independente, avertizează că deficitul primar al ţării este în creştere, depăşind deja ţinta anuală în primele şapte luni ale acestui an.

Avertismentul vine în condiţiile în care inspectorii internaţionali au revenit în Atena pentru a monitoriza pro­gresul înregistrat de Grecia în implementarea programului de austeritate convenit în schimbul a două pachete interna­ţio­nale succesive de bailout cu o valoare totală de 219 miliarde de euro. Ultimul acord încheiat pe 21 iulie cu UE şi FMI a fost urmat de o estimare a guvernului elen care indică o recesiune mai profundă decât aşteptările iniţiale în 2011, economia urmând să scadă cu peste 4,5% în loc de 3%, estimarea anterioară.

"Creşterea deficitului primar dublată de scăderea activităţii economice va întări semnificativ dinamica datoriei, anulând beneficiile legate de deciziile luate în cadrul summitului din 21 iulie şi îndepărtând posibilitatea stabilizării raportului datorie/PIB în 2012", se arată în raportul comitetului.

Citând cifre guvernamentale, raportul arată că deficitul pe ianuarie-iulie 2011 se situează la 15,59 miliarde de euro, cu un deficit primar de 2,4% din PIB, faţă de un deficit de 12,45 miliarde de euro şi un deficit primar de 1,5% în perioada similară din 2010. Documentul menţionează de asemenea că datoria Greciei a scăpat de sub control, iar măsurile de austeritate luate de guvern "nu pot îmbunătăţi starea economiei", notea

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 50 minute
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

METEO. ANM: Cod galben de ploi şi vânt în 18 judeţe, până joi dimineaţa

Mediafax acum 30 minute
Sunt vizate judeţele Sălaj, Cluj, Bihor, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Vâlcea, Argeş, Dâmboviţa, Giurgiu, Teleorman şi Olt. În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se v

Gabriela Firea: În ultimii patru ani, CULTURA a fost cu adevărat o “Cenuşăreasă” / 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene

Gandul acum 36 minute
Gabriela Firea, candidata PSD la Primăria Capitalei, a anunțat, miercuri, un plan ambițios în 14 pași pentru renașterea culturii bucureștene, în contextul controversei generate de intenția actualului primar de a desființa mai multe instituții de cul

Sebastian Burduja: Planul pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-am avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române / Bucureştiul a căzut pradă lipsei de viziune şi de interes real

News.ro acum 51 minute
Candidatul PNL la Primăria Generală, Sebastian Burduja, afirmă că Planul său pentru Bucureşti s-a născut şi din discuţiile pe care le-a avut cu domnul Profesor Nicolae Noica, Preşedintele Bibliotecii Academiei Române. El arată că Bucureştiul a căzut

INS: Exporturile României de produse din tutun au crescut în 2023 la peste 1.6 mld. de euro / 1,2 mld. euro - contribuția pozitivă a sectorului de tutun la balanța comercială a României anul trecut

HotNews acum 2 ore
Conform celor mai recente date publicate de Institutul Național de Statistică (INS), valoarea totală a exporturilor de produse din tutun brut și prelucrat, precum țigarete și consumabile pentru produsele din tutun încălzit, a fost de 1,68 de miliard

Rusia provoacă un nou conflict cu o țară vecină. Se pregătește de revizuirea frontierei maritime în Marea Baltică, în ciuda convențiilor ONU

Ziare.com acum 39 minute
Ministerul Apărării de la Moscova a propus o revizuire a delimitării apelor teritoriale ruse din Marea Baltică, relatează miercuri agenţia Interfax, care citează un proiect de lege făcut public de guvern, potrivit Reuters. Este neclar din document d

Republica Moldova a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu UE. Este prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar

News.ro acum 2 ore
Republica Moldova, care speră să adere la UE până în 2030, a semnat un parteneriat de securitate şi apărare cu Uniunea Europeană, fiind prima ţară care încheie un astfel de acord cu blocul comunitar, a anunţat marţi şeful politicii externe a UE, Jos

Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu, recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai / Procesul se va relua de la început

News.ro acum 3 ore
Judecătoarea Ioana Ancuţa Popoviciu a fost recuzată în dosarul accidentului de la 2 Mai, iar procesul se va relua de la început cu un alt judecător. Joi era următorul termen în dosar, iar între timp CSM a aprobat transferul magistratului de la Judec

Circulaţie în condiţii de ploaie şi de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Mediafax acum 3 ore
Pe autostrada A 1 Bucureşti-Piteşti, traficul se desfăşoară pe un carosabil umed, în condiţii de ploaie pe tronsonul kilometric 70-120 şi aglomeraţie la intrarea în capitală, pe A 2 Bucureşti-Constanţa se circulă în condiţii de ceaţă densă între kil

Drone ruseşti au lovit obiective energetice şi au întrerupt curentul electric în regiunea ucraineană Sumî

News.ro acum o ora
Dronele ruseşti au lovit miercuri dimineaţa devreme obiective energetice şi au întrerupt alimentarea cu energie electrică a unor zone din regiunea Sumî, din nordul Ucrainei, au declarat oficiali ucraineni, citaţi de Reuters. Autoritatea regională di

Vremea

București
acum

16°
mie.

12°/25°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/24°
Iasi
acum

22°
mie.

12°/26°
joi

14°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/23°
Constanta
acum

18°
mie.

15°/18°
joi

15°/19°
vin.

14°/19°
sâm.

17°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

12°/23°
Timisoara
acum

19°
mie.

15°/24°
joi

14°/19°
vin.

13°/24°
sâm.

13°/26°