Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Managerul de la Spitalul Floreasca, acuzat de favorizarea infractorului Năstase

Publicat in Evenimentul Zilei, miercuri 18 iulie 2012 ·

Medicul Radu Macovei, managerul spitalului Floreasca este urmărit penal de procurorii DNA sub acuzația de favorizare a infractorului. El a fost pus sub învinuire în dosarul tentativei de suicid a fostului premier Adrian Năstase. Un alt medic este cercetat sub aceeași acuzație. Sursa: LIBERTATEA

UPDATE Potrivit unui comunicat al DNA, în aceeași cauză a fost pus sub învinuire și Simona Petrica Bragadireanu, medic la secţia ATI (terapie intensivă) în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti, în sarcina cărora s-a reţinut infracţiunea de favorizare a infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie. În ordonanţa de extindere a cercetărilor şi de începere a urmăririi penale se arată că ”exista date şi indicii temeinice că învinuiţii Macovei Radu Alexandru şi Bragadireanu Petrica Simona, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului prim ministru Adrian Năstase”, se arată în comunicatul DNA

Macovei s-a prezentat astăzi la Direcție și a luat la cunoștință învinuirile aduse de procurori. La ieșire, acesta nu a vrut să facă nicio declarație. În 26 iunie, procurorii au început urmărirea penală faţă de medicul Şerban Brădişteanu, față de Gheorghe Dumitru, adjunct al şefului Poliţiei Capitalei, Nicolae Costea şi Marian Apostol, ofiţeri de poliţie judiciară în cadrul Poliţiei Capitalei, pentru favorizarea infractorului în legătură directă cu fapte de corupţie.

Au ignorat regulamentele

Potrivit procurorilor, există date şi indicii temeinice că cele patru persoane învinuite, prin atitudinea lor, au îngreunat şi au încercat să zădărnicească executarea pedepsei de doi ani de închisoare aplicate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie fostului premier Adrian Năstase. În acest dosar a fost audiat atunci şi medicul Ioan Lascăr, în calitate de martor. Ş

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 15 minute
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei pentru al treilea mandat

News.ro acum 30 minute
Sadiq Khan a fost ales primar al Londrei, câştigând un al treilea mandat istoric în urma unei competiţii dramatice, scrie The Guradian. Khan a fost declarat sâmbătă după-amiază învingător în faţa candidatei conservatoare, Susan Hall. Primarul Londre

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Bilanţul victimelor inundaţiilor din Brazilia urcă la 56 de morţi. Zeci de persoane sunt date dispărute

Mediafax acum o ora
Bilanţul victimelor inundaţiilor în urma ploilor abundente din unlimele zile din statul Rio Grande do Sul, din sudul Braziliei, a crescut la 56 de morţi. Autorităţile locale anunţă sâmbătă că zeci de persoane sunt date dispărute.

Incendiu puternic, lângă Mănăstirea Voroneț, județul Suceava

Ziua Constanta acum 2 ore
Un incendiu puternic a izbucnit, în urmă cu puțin timp, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. O casă aflată la doar câteva sute de metri de biserică a luat foc. Din cauza faptului că bate vântul tare, iar majoritat

Aeronava care aduce Lumina Sfântă din Ierusalim a aterizat în România

Mediafax acum 36 minute
Delegaţia care aduce Sfânta Lumină de la Ierusalim îl are în frunte pe părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, care de 15 ani are misiunea de a aduce Lumina din Ţara Sfântă. Lumina

Circulaţie cu dificultate pe DN 2, în judeţul Bacău, după un accident: doi răniţi

Mediafax acum 43 minute
Circulaţia rutieră se desfăşoară cu dificultate, sâmbătă seara, pe DN 2, în zona localităţii Onişcani, judeţul Bacău, în urma unui accident rutier. Două persoane au fost rănite. Un alt accident a avut loc pe Autostrada A7, tot în Bacău.

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum o ora
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum 4 ore
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Mesajul transmis de Bogdan Andone după FC Botoșani – FC Voluntari: „Asta vreau să remarc”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Bogdan Andone, antrenorul de la FC Botoșani, a tras concluziile după , și a vorbit despre lupta pentru salvarea de la retrogradare.

Vremea

București
acum

20°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

20°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

16°
sâm.

13°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

24°
sâm.

10°/24°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°